Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O zi cu poliţiştii la Generală 9

Publicat in Buna ziua Brasov, joi 3 octombrie 2013 ·

Elevii au primit sfaturi de la poliţişti pentru a evita situaţiile conflictuale în pauze.

În cadrul „Săptămânii prevenirii criminalităţii”, poliţiştii de la Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au marcat ieri ziua prevenirii delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor. Nu întâmplător, poliţiştii au ales Şcoala Generală nr.9 din cartierul Noua, unde cei mici au învăţat de la colegii lor mai mari cum să evite certurile şi conflictele din pauze. „Această activitate se derulează în cadrul Săptămânii prevenirii criminalităţii. Astăzi este ziua prevenirii delicvenţei juvenile. Am încercat noi, printr-o nouă abordare, să-i convingem pe cei mici că, adoptând un comportament adecvat, se pot feri de implicarea în incidente sau în situaţii neplăcute. Am beneficiat şi de sprijinul elevilor mai mari, care i-au învăţat pe cei mici diferite jocuri, pe care aceştia să le joace în timpul pauzelor, în aşa fel încât să nu se ajungă la situaţii tensionate între ei şi am avut, de asemenea, elevi care au prezentat o scenetă”, a declarat inspector Ruxandra Stanciu, Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, IPJ Braşov.

Şcoala Generală nr. 9 este una dintre unităţile implicate în mai multe proiecte de prevenire a violenţei şcolare, iar rezultatele dascălilor se vad în comportamentul elevilor de zi cu zi. „Noi avem foarte multe activităţi prin care încercăm să le formăm un comportament corect, civilizat, tolerant, încercăm să-i facem să înţeleagă faptul că violenţa nu este o soluţie, indiferent de situaţia în care se află. Şi nu este deloc uşor, pentru că ei sunt înconjuraţi de violenţă fie în faţa blocului, fie în filmele pe care le văd la tv sau în jocurile de pe calculator. Noi am derulat mai multe proiecte, iar rezultatele se văd”, spune Camelia Leru, director la Şcoala 9.

În urma lecţiei deschise, cei mici au înţeles cu

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 25 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 24 minute
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 8 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 9 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum o ora
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°