În articolul de săptămâna trecută am arătat cum omul stăpânit de patimi găseşte scopuri negative, rele în propria viaţă prin satisfacerea patimilor. Am dat ca exemplu tipul omului alcoolic, însă exemplele pot fi foarte multe plecând de la diversele patimi, fie ele cu impact social sau strict individual. Fac astăzi o paranteză pentru că vreau să mă refer la scopurile pe care activiştii homosexuali şi le propun – îi am în vedere îndeosebi pe cei de la noi – atunci când militează pentru legalizarea sodomiei. Din start, ca preot, ca ortodox, om creştin şi înainte de toate ca om care vrea să trăiască într-o lume cât se poate de normală nu pot fi decât „intolerant” în această privinţă, aşa cum Biserica a condamnat şi condamnă în genere orice păcat. Chiar dacă este un stereotip des folosit cred şi eu că nu trebuie condamnat (urât) păcătosul, ci păcatul.
Homosexualitatea este neîndoielnic un păcat grav şi, ca orice păcat gravitatea lui este şi mai mare atunci când nu este conştientizat ca atare şi, mai mult, se încearcă răspândirea acestuia ca un act firesc. De mai mult de jumătate de secol homosexualii militează activ pe toate căile posibile pentru legalizarea acestui păcat. La noi lucrurile au intrat pe acest făgaş al încercării de „integrare” în lumea „civilizată” de câţiva ani, iar tonalităţile pe care se cere legalizarea sunt din ce în ce mai acute. Presa a mediatizat in ultima vreme, intens, prima nuntă gay din România, iar activiştii cer legalizarea homosexualităţii vorbind de iubire, toleranţă, libertate, acceptare. Nu-i aşa că toate aceste valori sună (şi a) învăţătură creştină? Este aşa, însă contextul în care acestea sunt introduse este unul extrem de perfid.
De la homosexualitate la pedofilie
Europa „civilizată” a făcut cunoştinţă cu aceste mecanisme mult mai devreme, dovadă că în unele state europene homosexualitatea este legali
