Târgul Internaţional RoEnergy Timişoara, la care vor participa companii din mai multe ţări, precum Germania, Austria, Cehia, Italia, România etc., se desfăşoară în perioada 5-7 noiembrie, conform unui comunicat de presă.
Pe parcursul celor trei zile sunt organizate mai multe conferinţe. Astfel, în prima zi, are loc Conferinţa Energia solară în România, "Prezent şi viitor în Energia solară", ediţia a IV-a.
În data de 6 noiembrie, este organizată conferinţa Bioenergia în Romania: "Bioenergie ( biomasă, biogaz, cogenerare ) în ferme şi fabrici, între realităţi şi oportunităţi", organizată în parteneriat cu Asociaţia Româna Biomasă şi Biogaz ( ARBIO).
De asemenea, în cele trei zile sunt organizate, împreună cu Asociaţia Electricienilor din România (AREL), o serie de cursuri pe teme fotovoltaice.
F.A. Târgul Internaţional RoEnergy Timişoara, la care vor participa companii din mai multe ţări, precum Germania, Austria, Cehia, Italia, România etc., se desfăşoară în perioada 5-7 noiembrie, conform unui comunicat de presă.

F.A.