După opt ani în jurnalism și alți opt ani în mediul privat s-a hotărât să-și folosească experiența în sprijinul elevilor. La 39 de ani, Simona David-Crisbășanu s-a hotărât să se dedice sistemului educațional. Ambiția a facut-o să demonstreze că se pot obține rezultate excepționale chiar în acele instituții de învățământ unde promovabilitatea a fost redusă.
În urmă cu doi ani, Simona a început să se implice în educație și a dezvoltat mai multe proiecte.
"Am decis, cumva fiind foarte aproape de proiectele sociale, că vreau să fac ceva mai mult în domeniul ăsta și acesta a fost motivul care m-a determinat să mă implic în proiecte educaționale și să inițiez unul să fondez o asociație care se cheamă <
Principalele licee și colegii în care s-au derulat proiectele ei au fost cele cu profil tehnic, unde nivelul de promovabilitate este foarte slab.
"În activitatea mea recunosc că mare parte din energie vine de la acești tineri care vor să schimbe lucrurile și mulţi dintre ei încă de când sunt în școală. Eu cred că e foarte importantă perioada liceului, pentru că atunci avem visurile, ni se conturează ceea ce vrem să facem în viitor și cred că este de datoria noastră să nu le tăiem aripile acestor tineri și să-i încurajăm, pentru că ei vor duce mai departe lucrurile în țara asta", a completat aceasta.
Rezultatele nu s-au lăsat așteptate. În urma proiectelor, rata promovabilității la bacalaureat s-a dublat sau chiar triplat în instituțiile de învățământ unde Simona a lucrat cu echipa sa.
Poveștile de succes din liceele vizate de proiect vor fi prezentate în curând într-un documentar intitulat "BA se poate!".
Diana Apahidean