Primarul Sibiului, Klaus Johannis, atacă modul în care a fost conceput proiect al descentralizării lansat de vicepremierul Liviu Dragnea, proiect care ar urma să fie adoptat prin OUG. Edilul sibian atrage atenţia initiatorilor că nu este lămurită "chestiunea sensibilă a sursei de finanţare" în privinţa sectoarelor şi atribuţiilor care vor fi cedate de ministere şi alte instituţii către consiliile judeţene şi primării. Dacă statul doreşte ca acestea "să fie rândute de comunităţile locale, să ne dea înapoi banii", spune Klaus Johannis.
Klaus Johannis s-a delimitat de funcţia de prim-vicepremier al PNL cand a făcut analiza critică a proiectului descentralizării şi a specificat că aceasta reprezintă strict punctul de vedere al primarului Sibiului.
Primă nemulţumire a fost legată timpul scurt lăsat la dispoziţia administraţiilor locale pentru analiza proiectului şi pentru realizarea de amendamente, în vederea corectării.
"Este un bun exemplu de cat de repede lucrează domniile lor şi cat de încet lucrăm noi.Documentul a fost trimis în 24 septembrie la Uniunea Consiliilor Judeţene cu termen de răspuns 1 octombrie. Între 24 septembrie şi 1 octombrie a fost un weekend. Eu recunosc că noi, în Ardeal, nu reuşim să facem faţă la aşa ceva. Dar, dacă dânşii acolo fac faţă e ok.Nu ma făcut niciun amendamnet. Cred că sunt aproximativ 38 de anexe. Recunosc că am reuşit să le parcurg aşa, la viteză şi pe diagonală", a spus Klaus Johannis.
Acesta consideră încercarea Guvernului ca fiind o "interesantă încercare". Documentaţia poate fi considerată doar începutul unei discuţii pe tema descentralizarii" întrucît "documentele prezintă, maxim maximorum, darea unor sarcini la consilii judeţene şi consilii locale" în timp ce procesul de descentralizare este mai complex.
"Descentralizare înseamnă puţin altceva:dai o atribuţie sau o sarcină împreună cu sursa de finanţar