Locuitorii din municipiul Dorohoi vor avea parte, la finele acestei săptămâni, de trei zile de petrecere. Artişti şi trupe îndrăgite vor urca pe scena festivalului.
Activităţile organizate cu prilejul Zilelor Municipiului Dorohoi se vor desfăşura în perioada 4 – 6 octombrie, în mai multe locaţii din municipiu. Vor fi organizate activitaţi culturale, sportive dar şi artistice. Astfel, iubitorii sportului pot viziona, sâmbătă 5 octombrie începând cu ora 11.00, o partidă de fotbal între fostele glorii ale Dorohoiului.
Meciul se va disputa pe stadionul Municipal „1 Mai”. Cei mici vor avea parte de concursuri de cultură generală dar şi de pictură. Nici iubitorii muzicii populare nu au fost uitaţi. Pentru aceştia vor susţine spectacole folclorice copiii din ansamblul „Mugurelul”. În fiecare seară, artişti şi trupe de renume vor urca pe scena ce va fi amplasată pe Pietonalul Ghica.
Programul complet al Zilelor municipiului Dorohoi
Vineri, 4 octombrie 2013
Ora 14:00 – Casa Municipală de Cultură Dorohoi
- Concursul de pictură „Arthur Verona” – vernisajul expoziţiei de lucrări realizate de participanţi şi festivitatea de premiere a celor mai bune lucrări
- Concursul de poezie „Saşa Pană” – festivitatea de premiere
Ora 17:00 - Pietonalul Grigore Ghica
- Spectacol folcloric susţinut de ansamblul „Mugurelul” coordonat de către prof. Marcel Dupu
- Concert Like Chocolete
- Concert Keo & Skizzo Skillz
Sâmbătă, 5 octombrie 2013
Ora 10:00 – Aula Colegiului Naţional „Grigore Ghica” Dorohoi
- Simpozionul „Dorohoi-străveche vatră de cultură şi civilizaţie”, susţinut de prof. univ. dr. Zahariuc Petronel, prof. univ. dr. Cliveti Gheorghe, prof. univ. dr. Cojocaru Mihai, pr. dr. Adăscăliţei Vasile
Ora 11:00 – Stadionul Municipal „1 Mai”
- Meci de fotbal