Autocamioanele vor putea traversa Canalul Dunăre - Marea Neagră cel mai devreme săptămâna viitoare, când va fi adusă de la Navrom Galaţi o ambarcaţiune de mari dimensiuni pe care vor fi îmbarcate camioanele, măsura fiind luată după ce traficul greu a fost restricţionat pe podul de la Agigea.
Directorul CN Administraţia Canalelor Navigabile (ACN) SA, Daniel Georgescu, a declarat joi, că transportul tirurilor peste Canalul Dunăre - Marea Neagră după închiderea podului de la Agigea se va face cu o gabară, navă care are capacitatea de a transporta până la 12 camioane o dată, iar durata unei curse va fi de aproximativ 25 de minute.
"Nava va fi adusă de la Navrom Galaţi, singurii care au răspuns. Noi am trimis solicitări către toţi operatorii de bacuri, dar numai cei de la Navrom ne-au răspuns", a declarat directorul ACN, care a precizat că vasul nu va ajunge la Constanţa mai devreme de săptămâna viitoare, pentru că sunt necesare unele modificări la pupa.
Daniel Georgescu a mai spus că va fi perceută o taxă de tranzitare a canalului, care va fi stabilită ulterior, în funcţie de tranzit.
"Nu va fi o taxă normală, cum este la tranzitarea Dunării. Va fi cât să poată să acopere costurile curente - de întreţinere, salarii etc. Dacă cererea va fi mare, preţul va fi scăzut", a spus el.
Ambarcarea se va face chiar de la piciorul podului de la Agigea, unde vor fi amplasate pontoane care vor ajuta la urcarea autovehiculelor de pe mal pe vas.
În prezent, vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone nu au voie să traverseze podul de la Agigea, folosind mai multe rute ocolitoare pentru a ajunge în Portul Constanţa.
În plus, consilierii judeţeni au aprobat, joi, proiectul privind suspendarea încasării taxei de utilizare a drumurilor pentru ruta ocolitoare, respectiv pentru DJ 391 Cobadin - Ciobăniţa - Osmancea - Mereni - Topra