*Gheorghe Stavere, în vârstă de 73 de ani, din municipiu, a fost arestat preventiv în baza unui mandat de 29 de zile, emis marți de Tribunal
Conform deciziei făcute publică de reprezentanții Tribunalului, instanța a decis arestarea inculpatului Stavere Gheorghe, în prezent reţinut în Arestul Inspectortatului Județean de Poliție, pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 1 octombrie 2013 şi până la data de 29 octombrie 2013, inclusiv. Decizia poate fi atacată cu recurs în termen de 24 de ore de la pronunţare.
Conform informațiilor date de anchetatorii tulceni, bărbatul de 73 de ani din municipiu s-a certat cu soția lui, după care s-a decis să se răzbune: a intrat în camera în care dormea femeia, a aruncat benzină peste ea, după care i-a dat foc cu o brichetă. Scandalul s-ar fi petrecut pe fondul consumului de băuturi alcoolice, în noaptea de 29 spre 30 septembrie 2013. Victima a avut arsuri pe 15% din suprafața corpului.
Bărbatul este acuzat de tentativă la omor deosebit de grav.
„Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiuni penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, necesare în vederea propunerii unor măsuri preventive, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, spune procuror Laura Subțirelu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea.
*Gheorghe Stavere, în vârstă de 73 de ani, din municipiu, a fost arestat preventiv în baza unui mandat de 29 de zile, emis marți de Tribunal
Conform deciziei făcute publică de reprezentanții Tribunalului, instanța a decis arestarea inculpatului Stavere Gheorghe, în prezent reţinut în Arestul Inspectortatului Județean de Poliție, pe o durată de 29 de zile, începând cu data de 1 octombrie 2013 şi până la data de 29 octombrie 2013, inclusiv. Decizia poate fi atacată