Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grapini: Noul Cod al insolvenţei limitează foarte mult insolvenţele trucate

Publicat in Capital, joi 3 octombrie 2013 ·

Noul Cod al insolvenţei, aprobat miercuri de Guvern, limitează foarte mult insolvenţele trucate prin scurtarea perioadei de reorganizare de la 3 ani la un an, apreciază ministrul delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini.

'După noul Cod al insolvenţei evităm insolvenţele trucate, nu toate, dar nu vor mai fi în aceeaşi măsură. Cu anumite trucuri insolvenţa dura şi mai mult de trei ani. Când este declarată insolvenţa nu se mai plătesc nici datoriile istorice nici cele curente, ori să ţii trei ani în blocaj o societate care nu plăteşte nici energia, nicio taxă, nici CAS este de nesuportat pentru o economie, nu există precedent în lume', a declarat Maria Grapini, la conferinţa 'Partnering for the future'.

Ministrul a mai spus că noul Cod se aplică în premieră şi societăţilor cu capital de stat şi regiilor, pentru că trebuie să existe presiune pe eficientizarea acestora.

Conform datelor prezentate de Grapini, în primele 6 luni din acest an, au fost închise în România circa 97.000 de firme, pentru care insolvenţa începuse cu 3 ani sau mai mulţi în urmă. Ea a afirmat că şi în anii 2014 - 2015 vor mai fi închise firme intrate în insolvenţă chiar în anii 2008 -2009.

Maria Grapini a declarat că în România există destul de puţină etică în afaceri, iar vina este colectivă.

'Este important pentru mine să sporească încrederea celor care doresc să investească, din România şi din afara României, în mediul de afaceri din România. Pentru acest lucru trebuie lucrat mult la credibilizarea şi credibilitatea instituţiilor publice şi trebuie credibilizat şi mediul privat. În situaţia în care avem multe arierate şi între privat şi privat şi între privat şi stat, încrederea în mediul de afaceri din partea investitorilor străini şi din partea unui tânăr care doreşte să pornească o afacere nu este la cote

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 15 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

Video Percheziții la mai mulți mercenari ai lui Horațiu Potra. Acuzele sunt extrem de grave

Adevarul acum 20 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală au efectuat, în cursul zilei de vineri 14 martie 2025, percheziții domiciliare în București și în mai multe județe la mercenarii lui Horați

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 2 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 40 minute
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 33 minute
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 15 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

Oamenii de ştiinţă chinezi au creat primul organ sexual masculin imprimat 3D din lume pentru tratamentul disfuncţiei erectile

News.ro acum 49 minute
O soluţie terapeutică pentru disfuncţia erectilă (DE) ar putea fi disponibilă în curând, după progresele revoluţionare ale cercetătorilor chinezi în domeniul imprimării 3D biomedicale. Disfuncţia erectilă este surprinzător de frecventă: afectează ma

ANM - Săptămâna viitoare sunt prognozate temperaturi mai coborâte decât cele specifice. Apoi, până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite

News.ro acum o ora
Meteorologii prognozează pentru săptămâna viitoare temperaturi mai coborâte decât cele specifice în această perioadă. Din 24 mertie şi până la jumătatea lui aprilie, temperaturile se vor situa peste cele obişnuite. Săptămâna 17.03.2025 – 24.03.2025

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum o ora
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

Canada depune plângere la OMC împotriva tarifelor impuse de SUA pe oţel şi aluminiu

News.ro acum 2 ore
Canada a iniţiat o plângere oficială la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC) împotriva Statelor Unite, contestând tarifele impuse de administraţia Trump aplicate importurilor de oţel şi aluminiu canadiene, transmite Reuters. Potrivit unui comunic

Vremea

București
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

15°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

10°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

12°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°