E oficial, vine iarna! CET-ul va începe vineri dimineaţă furnizarea încălzirii. Angajaţii societăţilor Electrocentrale şi Termoficare Oradea făceau miercuri ultimele pregătiri în vederea deschiderii noului sezon de termoficare.
"Vineri dimineaţă vom porni încălzirea. Având în vedere că în noaptea de marţi spre miercuri s-au înregistrat temperaturi medii de sub 10 grade Celsius, iar prognoza meteo anunţă o răcire accentuată, vineri se vor fi îndeplinit deja condiţiile legale pentru pornirea sezonului de termoficare", a declarat Dragoş Gligor, directorul Electrocentrale.
Cărbune pentru CET
Potrivit directorului, CET şi-a asigurat necesarul de cărbune pentru încălzire peste iarnă. "Luni a venit primul transport de cărbune de la Matrai, iar de astăzi (miercuri - n.r.) vin câte două trenuri pe zi. Livrările din Ungaria se ridică la 75.000 tone pe lună, mai avem asigurate alte 50.000 tone de la Voievozi, iar dacă administratorul special Nadia Haş reuşeşte să convingă SNLO să ne livreze 30.000 tone pe lună nu vom avea probleme peste iarnă", a spus Dragoş.
Necesarul de cărbune ale Electrocentrale este de 150.000 tone într-o lună de iarnă, iar în depozitele societăţii există deja peste 60.000 tone de cărbune din rezerva de stat şi 12.000 tone din rezerva proprie.
Ultimele pregătiri de iarnă
În ceea ce priveşte pregătirile de iarnă ale sistemului de încălzire centralizată, angajaţii Termoficare Oradea, distribuitoriul de energie termică, lucrau miercuri la înlocuirea unei porţiuni de 2 metri de conductă corodată din Magistrala 4.
"În cursul zilei de luni, în timp ce a intervenit la magistrală în zona Piaţa Creangă pentru reparaţii de rutină, echipa din teren a descoperit o porţiune de conductă de circa doi metri toată cojită care risca să cedeze şi să lase fără încălzire peste iarnă foarte mulţi consumatori", a spus Mihai Cabai, director