Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu prezintă în acest sfârşit de sâptămână spectacolele „D’ale carnavalului” în regia lui Silviu Purcărete, „Încurcă-i drace!” în regia lui Şerban Puiu şi „Solitaritate” în regia Gianinei Cărbunariu.
La finalul acestei săptămâni, Teatrului Naţional din Sibiu propune un maraton teatral cu trei dintre cele mai apreciate spectacole din repertoriul instituţiei. Producţii vechi şi noi, spectacole ce poartă semnătura unora dintre cei mai importanţi regizori din România, oferă sibienilor în acest weekend o alternativă bună de petrecere a timpului liber alături de prieteni şi familie.
Finalul acestei săptămâni aduce pe scena Teatrului Naţional din Sibiu trei dintre cele mai apreciate spectacole din repertoriul instituţiei. Maratonul teatral propus de actorii sibieni oferă o alternativă bună de petrecere a timpului liber alături de prieteni şi familie printr-un program bogat, cu spectacole ce poartă semnătura unora dintre cei mai importanţi regizori din România.
Premiat la Gala FestCO din 2012 la categoriile cel mai bun spectacol, cea mai bună regie şi cel mai bun actor în rol secundar, spectacolul „D’ale carnavalului” este prezentat la Sibiu, în această joi, de la ora 19:00. Spectacolul regizat de Silviu Purcărete la Sibiu este o montare fidelă a textului scris de Ion Luca Caragiale şi aduce pe scenă lumea carnavalului şi a bâlciului, într-un vârtej de situaţii comice construite în jurul unor complicaţii amoroase. Scenele sunt viu construite, cu o forţă din imaginarul popular, în care muzica originală compusă de Vasile Şirli devine un element decisiv în articularea mesajului. Tensiunea şi misterul fiecărei replici sunt amplificate prin jocul de lumini creat de regizor şi de scenograful Dragoş Buhagiar, cel care semnează costumele şi decorul acestui spectacol. Ca un factor inedit, muzica din spectacol este interpretată