La data de 2 octombrie a.c., la orele 12:00, un agent de politie din cadrul Politiei Municipiului-Biroul de Ordine Publica, care se afla in timpul liber, deplasandu-se pe bulevardul Dorobantilor, catre Bariera Calarasilor, a observat un barbat care iesea in fuga din incinta unui minimarket din zona, iar in urma acestuia un altul striga la trecatori sa prinda hotul. Politistul a reusit sa-l imobilizeze pe barbatul urmarit si sa stabileasca ca se numeste N.Gheorghe, 54 de ani, din municipiul Buzau, fara forme legale in municipiul Braila. Asupra acestuia nu au fost gasite bunuri sau valori, insa s-a stabilit, conform celor declarate de cel de-al doilea barbat, administratorul societatii in cauza, ca, in zilele de 23 si 29 septembrie 2013, suspectul a sustras produse cosmetice din interiorul minimarketului, profitand de neatentia vanzatoarelor. Prejudiciul creat prin cele doua furturi se ridica la suma de 476 de lei. Suspectul a fost condus la sediul Politiei Municipiului, pentru verificari, in cauza fiind intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de furt calificat. La data de 2 octombrie a.c., la orele 12:00, un agent de politie din cadrul Politiei Municipiului-Biroul de Ordine Publica, care se afla in timpul liber, deplasandu-se pe bulevardul Dorobantilor, catre Bariera Calarasilor, a observat un barbat care iesea in fuga din incinta unui minimarket din zona, iar in urma acestuia un altul striga la trecatori sa prinda hotul. Politistul a reusit sa-l imobilizeze pe barbatul urmarit si sa stabileasca ca se numeste N.Gheorghe, 54 de ani, din municipiul Buzau, fara forme legale in municipiul Braila. Asupra acestuia nu au fost gasite bunuri sau valori, insa s-a stabilit, conform celor declarate de cel de-al doilea barbat, administratorul societatii in cauza, ca, in zilele de 23 si 29 septembrie 2013, suspectul a sustras produse cosmetice din interiorul mini