"De ce tocmai Roşia Montană?".

"De ce Roşia Montană şi nu tăierea cu 25% a sa­la­riilor din sectorul public?", s-au între­bat scepticii de serviciu. "De ce Roşia Mon­tană şi nu gravele atacuri la adresa statului de drept care au urmat basculării de către USL a Guvernului MRU?", au pus proble­ma, îmbufnaţi, câţiva co­men­tatori cu nume. "De ce Roşia Montană şi nu oricare dintre marile tunuri pe care le-au dat constant în ultimii ani cei aflaţi la putere, în detrimentul economiei naţio­nale şi a bunului public?", au întors-o, pe partea lor, analiştii econo­mici. "De ce Roşia Montană şi nu faptul că, de 20 de ani, se taie şi se fură pe rupte din pă­durile româneşti?", a venit, fără prea mul­­te aşteptări, replica diversioniştilor anti-eco­logişti. Chiar aşa! De ce s-au ridicat toc­mai acum atâţia protestatari pe bulevardele şi în pie­ţele marilor oraşe ale României? Ce anu­me i-a făcut pe atâţia zeci de mii de oameni să iasă în stradă, săptămâni la rând, pentru ca­uza Roşiei Montane şi împotriva exploa­tării cu cianuri a aurului din Munţii Apu­seni? Cum se face că generaţia tânără, pe care mulţi o credeau pierdută pe Face­book şi Messenger, mereu cu gândul la a pă­răsi ţara, îşi găseşte tocmai acum resursele pen­tru a ieşi din apatie şi a-şi face auzită vocea? Şi, mai departe, cum se face că per­soane şi grupuri atât de diferite ca interese, aspiraţii şi viziuni, de la stângişti utopici la ultrana­ţionalişti băţoşi, de la antreprenori de succes la ecologişti "flower-power", de la elevi şi studenţi entuziaşti la pensionari cu­minţei, au ajuns să apere aceeaşi cauză?

Aşa amorfă şi divizată cum o credeam, societatea românească a găsit, iată, în 2013, un numitor comun: Roşia Montană. E un uimitor consens al indignării în legătură cu acest proiect minier, iar asta i-a surprins fără re­plică şi pe analişti, şi pe sociologi, şi pe po­liticienii cei mai versati