Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Copiii s-au distrat la Memorialul “Hubertus Gollnick” ajuns la cea de-a IX-a ediție. FOTO

Publicat in Ora de Timis, vineri 4 octombrie 2013 ·

Galerie Foto

TIMIȘOARA. Muzică, dansuri, pictură, desene, sport și multă voie bună, așa au înfruntat frigul de afară zeci de copii care l-au serbat pe Hubertus Gollnick, cel care a ajutat nemăsurat sistemul de protecție al copilului din Timiș de-a lungul mai multor ani. Azi, în memoria acestuia, copiii și angajații Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş au organizat la sediul instituţiei, cea de-a IX-a ediţie a “Memorialului Hubertus Gollnick”. Această manifestare, devenită deja tradiţională, are menirea de a evoca memoria celui care a fost Hubertus Gollnick, unul dintre cei mai de seamă filantropi ai sistemului de asistenţă socială din judeţul nostru.

Au fost organizate acţiuni de promovare a drepturilor copiilor aflaţi în dificultate şi antrenarea lor în activităţi sportive şi aplicativ-artistice. Copiii s-au împărțit pe ateliere sau secţiuni de lucru, organizate pe diferite domenii (concursuri sportive, dans, atelier de pictură pe faţă, fotbal mecanic). Participanţi la aceste activităţi au fost copii care au trăit pe stradă sau copii care provin din familii dezorganizate şi care acum beneficiază de protecţie în cadrul Centrului de Primire in Regim de Urgenţă Timişoara, Centrelor de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Copiii din Lugoj şi Timişoara, Centrului de Plasament pentru Copilul cu Dizabilităţi Recaş şi din cadrul Serviciul pentru Protecţia Copilului şi Familiei Timişoara.

A venit pentru prima dată în anul 1990 în Timișoara, iar toată activitatea lui s-a axat pe spijinirea copiilor din oraș aflați în nevoie, a familiilor sărace aflate în nevoie și nu în ultimul rând a tinerilor care părăsesc sistemul de protecție socială ajutându-i de foarte multe ori să aibă un acoperiș deasupra capului, să își găsească un loc de muncă, a spus despre Hubertus Gollnick, Emilia Milutinovici, directorul DGASPC Timiș

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 49 minute
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 41 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 28 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 10 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°