Cînd am stat de vorbă cu Gigi Căciuleanu anul trecut (numărul 649, noiembrie 2012), cînd a fost prezent în FNT 2012 cu două spectacole, D’ale noastre şiCarmina Burana, îmi spunea că, pentru el, scopul mişcării trece dincolo de gestul formal, importante fiind intenţia, încărcătura interioară, şi că dansul trebuie să transmită o metaforă, nu neapărat ideea de „mişcare frumoasă“. Mergînd pe aceeaşi linie a teatrului coregrafic ca modalitate de a-i scoate pe dansactori – tot o noţiune dezvoltată de coregraf – din zona lor de confort, pornind de la actorie, trecînd apoi prin dans, pentru a-i aduce din nou la actorie, în care se redecoperă mai îmbogăţiţi,

Gigi Căciuleanu a reuşit, în cel mai recent spectacol al său, Mozart Steps, care a deschis stagiunea la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu, să realizeze cu actori un spectacol-metaforă, în care dansul – executat ireproşabil, căci Gigi Căciuleanu are pretenţii de la actori exact cum are de la dansatorii profesionişti – devine un simbol al vieţii trăite pe un fir de aţă, al vieţii în care unitatea se poate destrăma oricînd, dar în care cea mai mare energie este dată doar de grup. Pentru Gigi Căciuleanu, dansul este profund uman, şi de aceea, prin dans, coregraful încearcă să traducă emoţii şi trăiri recognoscibile, căci dansul nu trebuie să fie un mesaj abscons. Pornind de la ideea că nu există singurătate mai mare decît cea a unui om care dansează şi că, atunci cînd dansezi, te afli cumva pe „tărîmul celălalt“, Gigi Căciuleanu vorbeşte, în Mozart Steps, despre singurătate şi vulnerabilitate, despre deschidere şi încredere – în tine şi în ceilalţi –, despre îndîrjire şi curaj, sensibilitate şi forţă şi, nu în ultimul rînd, despre puterea de a trece de spaima ridicolului, căci „atunci cînd dansezi poţi să devii ridicol într-o secundă [...] un pas, o zvîcnire pot să schimbe total spectacolul“.

@