Co-președintele USL, Victor Ponta, a evitat să-i dea replica lui Crin Anonescu, deși criticile acestuia legate de încălcarea independenței Justiției îl vizau direct. Sursa: NICU DÎRDÎIAC
"Eu întotdeauna fac eforturi ca să avem dialog, consens, să ne respectăm valorile naționale, și nu răspund niciodată public la lucruri care țin de politică", a spus președintele PSD.
În fața atacurilor lui Antonescu, premierul s-a distribuit în rolul celui care dorește liniște. "Eu vreau să avem liniște, să realizăm ceea ce cer oamenii: locuri de muncă, investiții", a mai declarat Ponta. El le-a transmis membrilor USL, dar și celor care au votat Uniunea: "Fac tot ce ține de mine pentru a păstra USL unită".
Dragnea, supărat pe Antonescu
În schimb, vicepremierul Liviu Dragnea, vizibil cătrănit, i-a reamintit lui Antonescu, subtil, că el a fost unul dintre principalii beneficiari ai referendumului de demitere a lui Traian Băsescu, pentru care, în prezent, Dragnea are de dat explicații procurorilor.
"Între cei 7,4 milioane de români care au spus DA la referendumul de demitere - inclusiv în beneficiul dlui Antonescu - și cei care îi hăituiau pe ulițe (procurorii care au anchetat fraudele la referendum - n.r.), eu îi aleg pe oameni", a declarat, laconic, Dragnea.
Tensiunile din USL au apărut după ce procurorul Lucian Papici, care a finalizat rechizitoriul în dosarul "Fraudă la referendum", în care este vizat Liviu Dragnea, a fost demis din fruntea Secției I a DNA. În acest context, președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta s-au acuzat public de interferențe în Justiție.
CITIȚI ȘI: Antonescu, ATAC DUR la Ponta: "Premierul a vorbit în numele procurorului general. Este INACCEPTABIL"Ilie Sârbu: Aici e marea problemă a PNL, ciolanul e bun!TRAIAN BĂSESCU: Nițu, Cazanciuc și Ponta au compromis România. Voi DENUNȚA pactul de coabitare! | VIDEOPonta, d