BCR va intermedia o emisiune de obligaţiuni la Transelectrica (TEL), prin care compania vrea să vândă titluri cu maturitate de cinci ani, împrumutând astfel circa 200 milioane lei (aproape 45 milioane euro).
Acţionarii au aprobat în AGA din 30 septembrie un plafon de 900 milioane lei (203,1 milioane de euro) pentru emisiuni de obligaţiuni în perioada 2013-2017 atât în lei, cât şi în valută.
Tot atunci au fost decise şi caracteristicile emisiunii inaugurale din cadrul plafonului.
Astfel, valoarea primei emisiuni va fi de 200 milioane lei, obligaţiunile vor avea scadenţa pe 5 ani, dobândă fixă, titlurile nu vor fi garantate, iar emisiunea va fi listată pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti.
Transelectrica a anunţat încă la sfârşitul lunii iunie că intenţionează să lanseze în noiembrie o emisiune de obligaţiuni prin care să împrumute circa 200 milioane lei (aproape 45 milioane euro) de la investitori instituţionali, pentru refinanţarea unor credite şi pentru completarea necesarului de finanţare a investiţiilor.
Transelectrica este operatorul sistemului naţional de transport al energiei, iar statul controlează prin Ministerul Finanţelor Publice 58,69% din acţiunile companiei. Fondul Proprietatea are 13,5% din acţiuni, iar SIF Oltenia deţine 7,11%. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »