Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pregăteşte-te pentru două zile de chef în compania lui Bachus

Publicat in Adevarul, vineri 4 octombrie 2013 ·

Sâmbătă şi duminică, în centrul Chişinăului va răsuna muzica, iar vinul adus din toate colţurile Moldovei va curge gârlă.

Cea de-a 12-a ediţie a Zilei Naţionale a Vinului va fi deschisă sâmbătă dimineaţă cu acordurile fanfarei prezidenţiale şi discursuri oficiale. Cu mesaje de salut în faţa mulţimii vor ieşi premierul Iurie Leancă, preşedintele Estoniei Toomas Hendrik Ilves şi ministrul Agriculturii Vasile Bumacov.

Sărbătoarea din acest an are sloganul „Respect pentru tradiţie, curaj prin inovaţie“, iar organizatorii şi-au propus să promoveze cultura vinicolă şi consumul moderat al licorii lui Bachus printr-un nou concept. Piaţa va fi plină de dansatori în straie naţionale, care vor servi lumea cu vin şi vor îndemna la dans.

Din decor nu vor lipsi caii şi trăsurile, panerele cu struguri, poloboacele cu vin şi tăvile cu bucate tradiţionale. Până la amiază, pe scenă vor evolua orchestra Fraţilor Advahov, trupa Brio Sonores, artista de muzică populară Zinida Julea şi ansamblul de dansuri Codreanca.

Surprize pentru cei în straie naţionale

După amiază, producătorii amplasaţi pe cele patru regiuni cu indicaţii geografice – Codru, Ştefan Vodă, Valul Traian şi Divin – îşi vor prezenta produsele, fiind acompaniate de recitaluri etno-folclorice.

În două corturi special amenajate, fabricile de vinuri îşi vor promova licorile prin intermediul unor degustări gratuite. Tot aici agenţiile de turism vor prezenta oferte de tururi vinicole în cramele de la noi. Toţi orăşenii sunt îndemnaţi să poarte un element distinctiv al portului tradiţional, iar companiile vinicole îi vor răsplăti cu mici surprize.La ora 14.00 va fi anunţat câştigătorul concursului „Polobocul de aur“, iar la 16.00 va începe concertul festiv. În scenă vor evolua Corina Ţepeş, Aura, Ian Raiburg, Nelly Ciobanu, Adrian Ursu şi mulţi alţii.

Bumacov, pe post de bucătar

Dum

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur cu magnitudine 4 în zona Vancea

News.ro acum 37 minute
Un cutremur cu magnitudine 4 s-a produs duminică dimineaţă în zona Vancea. ”În ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:17 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.0, la adâncimea de 140

Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie

Ziare.com acum 52 minute
Drone neidentificate au fost reperate deasupra a trei baze aeriene din Marea Britanie, au confirmat forţele aeriene americane (USAF), conform The Guardian. „Sisteme aeriene mici fără pilot” au fost văzute între 20 şi 22 noiembrie peste RAF Lakenheat

Alegeri prezidențiale 2024. Candidați sancționați pentru propagandă electorală / Câte amenzi s-au dat

HotNews acum 35 minute
Mai multe persoane, inclusiv candidați la alegerile prezidențiale, au fost sancționate pentru propaganda electorală, după încheierea oficială a campaniei electorale, a anunțat duminică dimineața purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Mo

A început VOTAREA în țară la alegerile PREZIDENȚIALE. Românii aleg președintele în al nouălea scrutin de după Revoluție

Gandul acum o ora
Cele aproape 19.000 de secțiile de votare din țară pentru primul tur al alegerilor prezidențiale s-au deschis la ora 07:00. Aproximativ 19 milioane de români cu drept de vot sunt așteptați să își aleagă candidatul preferat dintre cei 14 rămași în cu

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Preşedintele AEP, la deschiderea urnelor: Nu s-a înregistrat niciun fel de incident. Nu avem înregistrată nicio contestaţie până la acest moment

News.ro acum o ora
Preşedintele AEP, Toni Greblă, a declarat dumincă dmneaţă că de la deschiderea urnelor nu a fost înregistrat niciun fel de incident în procesul electoral şi nu a fost depusă nicio contestaţie.

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum 2 ore
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

Prognoza meteo 24 noiembrie. Vremea devine predominant frumoasă. Unde vor mai fi ninsori

Adevarul acum 39 minute
Meteorologii anunță pentru duminică, 24 noiembrie, o vreme frumoasă. Temperaturile vor fi moderate pe timpul zilei, doar dimineața și în timpul nopții acestea vor fi temperaturi scăzute.

Chiar şi după aderare, doar cu un picior în Schengen. Controalele vor continua la graniţele terestre ale României încă şase luni

Adevarul acum o ora
Potrivit acordului semnat la Budapesta de miniştrii de Interne ai României, Bulgariei, Austriei şi Ungariei, chiar şi după aderare, controalele la graniţele terestre ale Românei şi Bulgariei vor fi menţinute pentru încă minimum şase luni, în timp ce

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 218.000 de români din străinătate au votat până duminică, la ora 06.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 270.000 de persoane

News.ro acum 2 ore
Peste 218.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până dumiinică, la ora 06.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 270.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 218.6703 de persoane au vota

Un rabin israeliano-moldovean a dispărut în Emiratele Arabe Unite. Autoritățile se tem de ce e mai rău

Ziare.com acum 11 ore
Un rabin cu dublă cetăţenie, israeliană şi moldovenească, care locuieşte în Emiratele Arabe Unite, a dispărut, iar autorităţile israeliene au exprimat sâmbătă suspiciunea că acesta ar fi fost răpit, în contextul în care tensiunile cu Iranul sunt mar

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°