Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin Antonescu: “Este inacceptabil ce a făcut Ponta”

Publicat in Ora de Iasi, vineri 4 octombrie 2013 ·

Preşedintele PNL a criticat în termeni duri amestecul lui Victor Ponta şi al lui Traian Băsescu în problemele justiţiei.

Crin Antonescu declară că Victor Ponta a vorbit în numele procurorului general, ceea ce “este inacceptabil”, el arătând că premierul, prin atribuţiile constituţionale, nu poate să dea explicaţii sau mesaje în numele procurorului general şi adăugând că păstrează speranţa că “a fost doar o greşeală”. Referindu-se la declaraţiile din ultimele zile ale preşedintelui şi premierului, Antonescu a arătat că, dacă în cazul primului-ministru păstrează speranţa că “a fost doar o greşeală”, impresia generală pe care acestea le transmit este aceea de “mesaje de forţă pe deasupra legilor, a principiilor, a cetăţenilor”. “Mesaje de forţă care vor să spună: eu controlez în această zonă mai mult sau eu controlez încă – în cazul preşedintelui – această zonă”, a continuat el.

“Este inacceptibil! Primul ministru prin atribuţiile sale nu are voie şi nu are nevoie să dea mesaje în numele procurorului general. Şefului statului nu se lasă şi intervine şi el într-un stil apăsat caracteristic şi ţine să ne informeze că a pus mâna pe telefon şi l-a sunat pe procurorul general. Şeful statului a spus: nu e bine d-nule procuror general.”, a spus Antonescu.

În cazul primului ministru păstrez speranţa că a fost o greşeală.

“Nu am planuri de viitor cu Train Băsescu. Am planuri majore cu Victor Ponta, dar cu Victor Ponta am obligaţii majore azi ca şi mâine, şi Ponta trebuie să ştie că oricine nu doar Traian Băsescu încearcă să initimideze sau să controleze procurori sau instanţe în România va avea în mine un adversar la fel de hotărât, precum a avut Băsescu în toţi aceşti ani.

Victor Ponta ştia acest lucru înainte de a forma USL. Ştie din miile de km pe care i-a parcurs împreună înainte de campania electorală şi ştie că dreptatea până la capăt înseam

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

În doar câteva ore, Papa Leon al XIV-lea va oficia prima lui slujbă în Capela Sixtină

HotNews acum 37 minute
Papa Leon al XIV-lea va oficia vineri dimineață la ora locală 11:00 (12:00 ora României) o slujbă alături de cardinali în Capela Sixtină, la doar o zi după ce a fost ales cel de-al 267-lea lider al Bisericii Catolice, a anunțat biroul de presă de la

FACT-CHECKING la dezbaterea prezidențială dintre George Simion și Nicușor Dan. Unde au greșit candidații

HotNews acum 21 minute
George Simion și Nicușor Dan au făcut și afirmații false sau parțial false, în prima dezbatere prezidențială organizată între cei doi, înainte de turul doi al alegerilor, arată site-ul care se ocupă de fact-checking Factual și site-ul televiziunii E

VIDEO Nicușor Dan susține că „așa-zisul sistem” nu se teme de George Simion: „De ce v-ar fi dat Marcel Ciolacu voturi ca să intrați în turul 2?”

HotNews acum o ora
Cei doi contracandidați din finala prezidențială și-au adresat întrebări unul celuilalt, joi, în timpul dezbaterii de la Euronews, context în care Nicușor Dan a sugerat că George Simion nu este anti-sistem cum pretinde. „Dacă sistemului, așa-zisului

George Simion: Îl respect pe președintele FIDESZ și premierul Ungariei Viktor Orban, multe din politicile sale nu toate vor fi politică de stat și în România

G4Media acum 3 ore
În cadrul primei dezbateri televizate de la Euronews România, candidații turului doi al alegerilor prezidențiale au fost chestionați despre felul în care se raportează la minoritatea maghiară din România. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirec

ONG-ul care a sesizat abuzurile din „azilele groazei”, trei întrebări pentru George Simion și Nicușor Dan

HotNews acum 6 ore
Centrul de Resurse Juridice le cere candidaților la prezidențiale, Nicușor Dan și George Simion, să participe la o dezbatere cu societatea civilă și să își arate public angajamentul față de respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Organi

George Simion, despre sprijinul pentru Ucraina: România nu va mai da niciun leu pentru o altă țară

Mediafax acum 3 ore
Cei doi candidați au fost întrebați la dezbaterea de la Euronews ce ar vota în Consiliul European, în cazul în care ar fi președinte, în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina. „Fără discuție pentru că securitatea României și securitatea Republic

Cu ce prețuri intră BYD pe piața din România și de unde pot fi cumpărate mașinile electrice chinezești

Libertatea acum o ora
Gigantul auto chinez BYD și-a făcut intrarea oficială pe piața din România joi, în cadrul unui eveniment desfășurat în București. Compania a lansat patru modele electrice, cu prețuri începând de la 22.000 de euro, cu tichetul Rabla.

Parlamentul ucrainean a ratificat acordul cu SUA privind exploatarea resurselor minerale ale Ucrainei

G4Media acum 7 ore
Rada Supremă de la Kiev (parlamentul unicameral) a ratificat joi, cu votul favorabil a 338 din cei 347 de deputaţi prezenţi, acordul cu SUA privind crearea unui fond comun de investiţii care va atrage jumătate din profiturile generate de exploatarea

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 9 mai, de la ora 20.00

Cancan acum 2 ore
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde jurnalistul Ion Cristoiu, fostul ministru de Externe Adrian Severin și analiștii Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămâni

Consilier BNR: Dacă nu schimbăm direcția, duminica viitoare, Titanic scrie pe noi

HotNews acum 11 ore
Leul pierde peste 1% in fiecare zi, de marți încoace, ROBOR a crescut cu peste 22%, iar statul nu a reușit să împrumute de la bănci nici măcar 500 milioane lei, dobânzile urcând la cer, a scris pe contul său de Facebook Eugen Rădulescu, consilier în

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/15°
dum.

8°/20°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

12°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/18°
dum.

6°/11°
lun.

4°/15°
Constanta
acum

12°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/13°
dum.

9°/15°
lun.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

6°/16°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/12°
lun.

3°/13°
Timisoara
acum

10°
vin.

8°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/16°
lun.

5°/17°