* delegaţia din care a făcut parte şi deputatul PSD Brăila Marian Dragomir a fost primită de trei adjuncţi ai Secretarului General al NATO
Deputatul PSD Marian Dragomir a participat, alături de alţi şapte parlamentari români, la Bruxelles, la o conferinţă organizată de NATO. După cum a precizat social democratul, din delegaţia României au făcut parte Gabriel Vlase, şef al delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO, Radu Babus, Marcel Ciolacu, Mircea Dobre, Carmen Moldovan, Gabriela Podasca şi Cătălina Ştefănescu. Delegaţia a fost primită de trei adjuncţi ai Secretarului General al Alianţei Nord Atlantice, iar cheltuielile aferente transportului şi cazării celor 16 parlamentari, atât din Bulgaria cât şi din România, au fost acoperite de NATO. "Au fost abordate subiecte de interes prioritar pentru Alianţa Nord Atlantică, în contextul derulării procesului de tranziţie din Afganistan. Foarte importantă pe lângă asigurarea securităţii este tranziţia politică, ce se doreşte a se face odată cu alegerile democratice din aprilie 2014. Misiunea condusă de NATO după alegeri nu va fi de luptă, iar numărul şi structura forţelor militare, inclusiv româneşti, care vor fi implicate în noua misiune vor fi semnificativ reduse. Un subiect de interes strategic este reprezentat de lupta împotriva terorismului şi atacurilor cibernetice, iar politica de extindere a alianţei a fost intens dezbătută ca urmare a solicitării unui număr de patru state aspirante: Georgia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia-Herţegovina", a declarat Dragomir.
* delegaţia din care a făcut parte şi deputatul PSD Brăila Marian Dragomir a fost primită de trei adjuncţi ai Secretarului General al NATO
Deputatul PSD Marian Dragomir a participat, alături de alţi şapte parlamentari români, la Bruxelles, la o conferinţă organizată de NATO. După cum a precizat social de