Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primul punct pentru Pandurii în grupele E.L.

Publicat in Gorj Domino, vineri 4 octombrie 2013 ·

Trupa lui Pustai a obținut aseară remiza în fața portughezilor de la Pacos de Fereirra, în cadrul partidei susținute pe stadionul din Guimaraes. Pandurii a reușit să marcheze încă din debutul partidei prin Momcilovic, însă a fost egalată pe începutul reprizei secunde, până la finalul celor 90 de minute niciuna dintre echipe nereușind să se impună. În urma rezultatelor înregistrate aseară în grupa E a Ligii Europa, formația gorjeană ocupă locul III, cu un singur punct din două meciuri.

Firul meciului:

Min. 1: Pandurii are lovitură de start, iar încă din primele secvențe Cristi Pustai pare să fi mizat pe cunoscutul 4-2-3-1, avându-l pe Matulevicius ca vârf de lancie.

Min. 5: Gorjenii încep curajos meciul, iar Ciucur își încearcă norocul cu un șut de partea stângă, însă mingea a fost deviată în corner.

Min. 5: GOOOOOOOOOOOL Pandurii! Cornerul a fost executat de Eric, mingea devine un adevărat carambul până ajunge la Momcilovic, care înscrie cu un șut din 5 metri.

Min. 10: Ocazie imensă de 2-0 pentru Pandurii. Matulevicius reușește să recupereze un balon degajat greșit de portarul gazdelor, pătrunde în careu, dar șutul ratat îi permite lui Filipe să prindă balonul.

Min. 11: Prima ratare pentru Pacos. Bebe șutează din marginea careului pandur, dar mingea se scurge buturile porții lui Mingote.

Min. 15: Manuel Jose îl încearcă pe goalkeeperul pandurilor pe colțul scurt, din unghi, însă Mingote respinge în corner.

Min. 17: Deja presiunea gazdeloc se accentuează, pe fondul pasului înapoi făcut de Pandurii. Rui Miguel șutează de la 20 de metri, dar balonul este deviat în corner.

Min. 19: Bebe șutează pe colțul lung din interiorul careului, însă balonul trece peste poarta gorjeană.

Min. 33: Seri trimite de la 19 metri, dar și peste buturile portii lui Mingote.

Min. 36: La una dintre puținele acțiuni reuș

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 6 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 12 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 10 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 11 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Vremea

București
acum

24°
lun.

24°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

21°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°