Lucruri grave se petrec cu Victor Ponta. Pare să nu mai audă, să nu vadă, să nu mai simtă pulsul vieţii politice. Pentru premierul României nu mai contează ce spune stradă, partenerii de guvernare, presa, oficialii din ţările partenere cu România. Nu. Conteza doar ce crede domnia sa că e bine, în varianta soft a celebrului „L’etat c’est moi”. Situaţia trebuie să ne îngrijoreze pe toţi. Când un premier îşi pierde simţul măsurii, al permisivităţii la argumente şi opinii contrare, lucrurile se îndreaptă într-o direcţie extrem de periculoasă. Este plină istoria de conducători care şi-au pierdut busola, au derapat de la bunul simţ comun, atunci când puterea politică şi/sau economică a picat pe umeri nepregătiţi filosofic să-i facă faţă. Că se numeşte paranoia, mitomanie, grandomanie, narcisism, susceptibilitate, orgoliu exagerat, mania persecuţiei, idei fixe delirante, e mai puţin important. Important e faptul că, necontrolaţi la timp, au dus la catastrofe umanitare, din fericire imposibil de repetat în istoria contemporană. Modul ostentativ şi repetat obsesiv, „şeful guvernului sunt eu”, demonstrează că funcţia de premier l-a copleşit până într-acolo încât a pierdut contactul cu realitatea, trăieşte acum într-o extrarealitate. Obsesia pentru preşedintele Băsescu şi/sau Elena Udreea este de notorietate, face parte din aceeaşi stare de spirit. Faptul că este într-un război dus la infinit cu Traian Băsescu, deşi nu mai au mare lucru de împărţit, reprezintă un argument în plus pentru cele susţinute. Pentru demonstraţia celor afirmate mai sus sunt suficiente câteva exemple.

Plagiatul. În ciuda dovezilor şi deciziilor unor organisme importante, de exemplu Senatul Universităţii din Bucureşti, Victor Ponta se încăpăţânează să nu recunoască public plagiatul, dar a scos pe şest titlul de doctor din CV-urile postate pe site-urile Guvernului, Camerei Deputaţilor şi blogul pers