- Boabele lor negre-strălucitoare, cu nuanţe roşietice şi albăstrui, parcă mereu brumate, strălucesc în lumina soarelui de toamnă ca nişte pietre preţioase. Au o aromă discretă, un gust plăcut, dulce-acrişor, şi se mai găsesc acum, la început de octombrie, prin păduri, lunci de râu sau margini de fâneţe. De-a lungul veacurilor, murele au exercitat o adevărată fascinaţie asupra oamenilor: culoarea lor, faptul că sunt ultimele fructe de pădure care apar în an şi că - de regulă - cresc în locuri sălbatice, constituie o sursă de inspiraţie, deopotrivă pentru legende, vindecare şi magie. Mai mult, însă, decât legendele pe care le-au inspirat, este foarte importantă capacitatea murelor de a preveni şi de a vindeca bolile -
Carte de vizită
Denumirea ştiinţifică a murului este Ribes nigrum şi se numără printre rudele foarte apropiate ale zmeurului, fiind însă mult mai viguros decât acesta şi mai adaptabil. Creşte din zonele de câmpie şi până în zonele montane, fiind un adevărat cuceritor: oriunde este un loc suficient de umed şi cu sol fertil, rugii de mur se instalează, întinzându-se cu o viteză nemaivăzută. Vitalitatea murului este atât de mare, încât în multe ierni, frunzele nu-i cad, rămânând verzi sub zăpadă, chiar şi la temperaturi de -20 de grade Celsius. Apoi, este printre puţinii arbuşti care rezistă la inundaţii, în luncile râurilor, unde creşte din abundenţă, datorită solului fertil, rezistând zile în şir acoperit de apă. Ca înfăţişare, este un arbust cu tulpini târâtoare, cu o lungime impresionantă - între 3 şi 6 metri, fiind înregistraţi însă şi rugi de mur care măsoară nu mai puţin de 9 metri. În primul an, lujerii de mur cresc în lungime şi dezvoltă doar frunze, pentru ca în următorul an să înflorească şi să facă fructe - celebrele mure, care conţin foarte multe substanţe nutritive, cu ajutorul cărora pot fi tratate boli di
