Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primul cluster din România în domeniul agricol a fost înființat la Timișoara

Publicat in Ora de Timis, vineri 4 octombrie 2013 ·

Galerie Foto

TIMIȘOARA. Reprezentanții companiei Maschio Gaspardo România, cel mai mare producător de utilaje agricole din țara noastră, au semnat un protocol de colaborare cu 11 colaboratori și furnizori din județele Timiș și Arad, în vederea constituirii primului cluster în domeniul agricol din România.

În cadrul FestAgralim 2013 care se desfășoară la Timișoara, în pavilionul expozițional amenajat pentru Inno Fest, a avut loc, vineri, semnarea unui protocol pentru înființarea primului cluster din România, în domeniul agricol. Protocolul a fost semnat de reprezentanții companiei Maschio Gaspardo România și 11 colaboratori și furnizori.

Potrivit participanților, în cadrul acestui cluster se va putea investi în cercetare, inovare și dezvoltare agricolă.

Este primul cluster din România din domeniul agricol. Este o oportunitate foarte mare pentru noi, dar și pentru firmele implicate în agricultură. În cadrul acestui cluster vor participa furnizori care vor dezvolta inovații pe tehnologii agricole. Asociația se înființează astăzi (vineri – n.r.) cu o întâlnire între parteneri. Noi suntem deschiși și spre parteneri din alte țări, dar și spre universități, a declarat Mirco Maschio, directorul Maschio Gaspardo România.

Potrivit lui Mirco Maschio, în cadrul clusterului se vor putea realiza, de asemenea, utilaje agricole moderne care se pretează la solul din România.

Conform acestuia, mașinile și utilajele care lucrează pământul în România trebuie adaptate solului deoarece în țara noastră sunt multe zone unde pământul a fost folosit pentru pășune, acesta fiind tasat.

Compania noastră a venit în anul 2003 în România și de atunci adaptăm mașinile agricole pentru această țară. România are potențial, dar are și o mare problemă: pământul nu a fost lucrat mult timp, multe zone au fost păstrate pentru pășune, iar acest lucru înseamnă tasarea solul

Articolul in Ora de Timis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur major de 6,3 în Grecia, seismul s-a simțit și în Egipt

HotNews acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 6,3 s-a produs miercuri în largul insulei Creta din Grecia, a anunțat Centrul german de cercetare pentru geoștiințe (GFZ), citat de Reuters. Cutremurul a avut loc la o adâncime de 83 km, a precizat GFZ. Locuitorii din Egi

„Cel mai sărac președinte din lume”. Pepe Mujica, simbol al stângii latino-americane, a murit la 89 de ani

Adevarul acum 39 minute
José "Pepe" Mujica, fostul luptător de gherilă care a prezidat Uruguayul între 2010 şi 2015, figură a stângii latino-americane şi critic al consumului excesiv, a murit marţi la vârsta de 89 de ani.

VIDEO Maia Sandu mesaj de susținere pentru Nicușor Dan: „Acum, România are nevoie de noi”

HotNews acum 11 ore
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis marți seară un mesaj de susținere pentru Nicușor Dan, candidatul independent ajuns în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din țara noastră, îndemnându-i pe cetățenii moldoveni cu dublă ce

CFR Cluj și Hermannstadt joacă miercuri finala Cupei României

Mediafax acum 58 minute
Andrei Chivulete va conduce finala dintre CFR Cluj și Hermannstadt. Din brigada lui Andrei Chivulete mai fac parte asistenții Andrei Constantinescu și Romică Bîrdeș, al patrulea oficial Rareș Vidican, în timp ce în camera VAR se vor afla Sorin Costr

Administraţia Trump retrage încă 450 de milioane de dolari din granturile Universităţii Harvard

News.ro acum 9 ore
Guvernul american a tăiat marţi încă 450 de milioane de dolari din subvenţiile acordate Universităţii Harvard, la o zi după ce conducerea universităţii a făcut apel la dialog, relatează AFP. Susţinător al Israelului, preşedintele american Donald Tru

Trump spune că SUA vor ridica sancțiunile împotriva Siriei

Mediafax acum 58 minute
Încetarea sancțiunilor împotriva Siriei ar fi un impuls uriaș pentru o țară care a fost zdrobită de mai mult de un deceniu de război civil. Rebelii conduși de actualul președinte Ahmed al-Sharaa l-au răsturnat pe președintele Bashar al-Assad în dece

Macron consideră că ucrainenii au „luciditatea de a spune” că nu vor putea să-şi recupereze toate teritoriile la sfârşitul războiului

Adevarul acum 8 ore
Președintele Emmanuel macron a declarat marți, 13 mai, că ucrainenii au „luciditatea de a spune” că nu vor putea să-şi recupereze toate teritoriile la sfârşitul conflictului cu Rusia. De asemenea, președintele francez a afirmat că, având în vedere U

Nicuşor Dan a semnat o hârtie pe care a scris că, dacă va fi preşedinte, TVA nu va creşte în mandatul său

News.ro acum 11 ore
Candidatul independent la Preşedinţie Nicuşor Dan a semnat, marţi seară, într-o dezbatere la Antena 3, o hârtie pe care a scis că, în mandatul său, dacă va fi ales, TVA nu va creşte. Antena 3 a organizat, marţi seară, o dezbatere electorală, dar can

Video Maia Sandu evocă victoria de la prezidențiale, într-un mesaj înaintea alegerilor. „Nimeni nu credea că vom reuși”

Adevarul acum 10 ore
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a urat succes candidatului independent Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale, după ce, tot marți, a anunțat că îl susține.

A murit Alin Fumurescu, profesor și jurnalist

G4Media acum 9 ore
Profesorul şi jurnalistul Alin Fumurescu a încetat din viaţă duminică, 11 mai, la vîrsta de 57 de ani, în casa familiei sale din Houston (Texas, SUA), anunță Dilema, unde acesta era colaborator. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirecționa 3.5%

Vremea

București
acum

12°
mie.

9°/23°
joi

9°/23°
vin.

9°/21°
sâm.

8°/10°
Iasi
acum

12°
mie.

8°/22°
joi

8°/22°
vin.

6°/9°
sâm.

7°/10°
Constanta
acum

10°
mie.

9°/17°
joi

11°/18°
vin.

13°/18°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

5°/16°
joi

8°/18°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

mie.

4°/19°
joi

8°/22°
vin.

6°/15°
sâm.

6°/16°