Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, prof. Ştefan Someşan, transmite felicitări tuturor dascălilor din judeţul Mureş, cu ocazia Zilei Internaţionale a Educaţiei, aniversată în fiecare an în data de 5 octombrie. „Pe 5 octombrie întreaga lume sărbătorește Educația. Este recunoscut astfel, meritul dascălilor, cei care au ca misiune să le dezvăluie copiilor „corola de minuni a lumii”. Ei sunt cei care au un rol însemnat în formarea culturii, a valorilor, a moralei unei întregi societăți.Pornind de la premisa că la români a existat, de foarte multă vreme, o adevărată vocaţie pentru educaţie, putem afirma cu certitudine că aceasta a contribuit la propăşirea neamului românesc.Considerațiile noastre se îndreaptă astăzi către cei care construiesc personalităţi, au înţeles şi înţeleg că activitatea didactică se ridică la rangul de artă în a-i învăța pe alții bine.Cu bucurie sărbătorim ziua celor care, cu credință și cu dăruire, slujesc școala românească, cu încredere în realizarea autentică a reformei, cu încredere în capacitatea noastră de a-i pregăti pe elevi pentru viață, ca cetățeni competitivi și inteligenți. La mulți ani!”, a transmis prof. Ştefan Someşan.
Inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Mureş, prof. Ştefan Someşan, transmite felicitări tuturor dascălilor din judeţul Mureş, cu ocazia Zilei Internaţionale a Educaţiei, aniversată în fiecare an în data de 5 octombrie. „Pe 5 octombrie întreaga lume sărbătorește Educația. Este recunoscut astfel, meritul dascălilor, cei care au ca misiune să le dezvăluie copiilor „corola de minuni a lumii”. Ei sunt cei care au un rol însemnat în formarea culturii, a valorilor, a moralei unei întregi societăți.Pornind de la premisa că la români a existat, de foarte multă vreme, o adevărată vocaţie pentru educaţie, putem afirma cu certitudine că aceasta a contribuit la propăşirea ne