Nevoită să-şi găsească un alt stadion pe care să evolueze, după ce Comisia de Disciplină a FRF a suspendat pentru două etape arena din Severin, în urma incidentelor de la meciul de Cupă cu Petrolul Ploieşti şi din campionat, cu Minerul Motru, FC Universitatea Craiova va fi găzduită de Municipiul Caracal.
Prin urmare, echipa finanţată de Adrian Mititelul va susţine meciurile din organizare proprie cu CSM Râmnicu Vâlcea şi Gloria Bistriţa pe Stadionul “Parc”.
“Au existat două variante, Slatina şi Caracal, iar pe această cale vreau să le mulţumesc autorităţilor pentru că au fost de acord. Până la urmă am decis să jucăm pe Stadionul “Parc”, din Caracal, pentru că am mai jucat acolo, sută la sută ne vom simţi ca acasă. În plus, avem suporteri peste tot, sunt convins că va veni multă lume să ne susţină. Decât să fi jucat fără suporteri, prefer sancţiunea aceasta, pentru că noi oriunde am evolua lumea ne este aproape. După cele două etape revenim la Severin, avem un contract cu primăria, dar este posibil să mai jucăm în retur la Caracal, pentru că suporterii sigur vor mai face boacăne”, a declarat Adrian Mititelu, patronul Universităţii Craiova.
Stadionul “Parc” din Caracal nu este omologat pentru meciuri de Liga a II-a, însă, potrivit supselor lui Adrian Mititelu, la începutul săptămânii reprezentanţii FRF vor fi prezenţi pentru rezolva această problemă. Pe lângă suspendarea de două etape, Universitatea Craiova a primit şi o amendă de 37.500 de lei.