* acesta funcţionează începâd de vineri, 4 octombrie, la Făurei şi va deservi circa 30.000 de persoane din oraş şi din comunele învecinate * este al patrulea centru SMURD din judeţ, după cele de la Brăila, Ianca şi Însurăţei
După municipiul Brăila, Ianca şi Însurăţei, începând de vineri, 4 octombrie, şi oraşul Făurei dispune de un centru al Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD). Centrul SMURD de la Făurei a fost operaţionalizat în prezenţa subprefectului Cătălin Grosu, a primarului localităţii, Ionel Voinea, a comenzii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila, a reprezentanţilor mai multor instituţii publice judeţene şi locale. La ceremonie a luat parte şi un grup de voluntari de la Lyceum Alpiniun Zouz din Elveţia, coordonat de Peter Frehner, din partea elveţienilor, şi Marlena Paraschiv, din partea Consiliului Local Făurei. În parteneriat cu Primăria din Făurei, grupul de voluntari derulează un proiect pentru schimbarea acoperişului şi a uşilor interioare la Spitalul Orăţenesc Făurei, lucrare finanţată de sponsori elveţieni.
Centrul SMURD Făurei are în dotare o autospecială de intervenţie, încadrată cu 16 paramedici-pompieri. Ambulanţa a intrat în dotarea ISU Brăila prin Programul Operaţional Regional, proiectul "Achiziţionarea de echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă, acordarea asistenţei medicale în sistem de urgenţă şi a primului ajutor calificat în regiunea sud-est", derulat de Asociaţia de dezvoltare intercomunitară sud-est pentru situaţii de urgenţă şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Brăila şi al Primăriei Făurei.
"Scopul operaţionalizării acestui serviciu este de a scurta timpul de răspuns la solicitările medicale, deservind aproximativ 30.000 de locuitori din oraşul Făurei şi localităţile învecin