Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noile reguli de insolvenţă vor fi aplicate din 25 octombrie, inclusiv pentru proceduri în derulare

Publicat in Gandul, vineri 4 octombrie 2013 ·

Noile reguli privind insolvenţa au fost publicate în Monitor, dar sunt valabile din 25 octombrie şi vor fi aplicate inclusiv procedurilor aflate în prezent în derulare, cu excepţia prevederilor privind insolvenţa grupului de societăţi, unde vor fi aplicate doar cererilor introduse după această dată.

Insolvenţa debitorului - reprezentând insuficienţa fondurilor pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile - se prezumă atunci când acesta nu a plătit datoria faţă de creditor după 60 de zile de la scadenţă, nu după 90 zile ca în prezent. În acelaşi timp, este menţinut articolul care stabileşte că insolvenţa este iminentă atunci când se dovedeşte că debitorul nu va putea plăti la scadenţă datoriile exigibile angajate, cu fondurile băneşti disponibile la data scadenţei.

Pentru formularea unei cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă se introduce o valoare-prag şi pentru debitor, aceeaşi cu cea pentru creditor, respectiv de 40.000 de lei.

Planul de reorganizare va putea fi propus de către debitor, cu aprobarea AGA, dacă procedura a fost declanşată de acesta, de către administratorul judiciar sau de unul sau mai mulţi creditori deţinând împreună cel puţin 20% din valoarea totală a creanţelor. Nu va putea propune un plan de organizare acel debitor care a mai apelat la procedura insolvenţei în ultimii cinci ani.

Executarea planului de reorganizare este propusă să fie realizată pe o perioadă de un an, putând fi prelungită cu până la 12 luni, dar fără a depăşi doi ani.

Planul se consideră acceptat dacă este aprobat de deţinătorii a cel puţin 50% din totalul valoric al creanţelor îl aprobă.

Persoanele cărora le este imputată insolvenţa unei firme sunt obligate să acopere din propria avere, parţial sau integral, datoriile societăţii respective şi nu vor mai avea dreptul să ocupe poziţia de administrator la alte companii timp

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod portocaliu de inundații pe râuri din 15 județe, cod galben în 32 de județe

Press Alert acum 22 minute
Hidrologii au emis, joi, o avertizare hidrologică Cod portocaliu care vizează râuri din 15 județe ale țării. O altă alertă, Cod galben, este în vigoare pe ape din 32 de județe. Fenomenele vizate includ scurgeri importante pe versanți, torenți și pâr

Primăria Constanța Cod galben de ploi, descărcări electrice și vânt puternic în Dobrogea!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie informează că, în intervalul 17 iulie, ora 12:00 - 18 iulie, ora 03:00, județul Constanța se va afla sub cod galben de instabilitate atmosferică. În intervalul menționat, în Dobrogea, vor fi perioade cu instab

Elena Udrea ar putea fi eliberată din Penitenciarul Târgșor! Tribunalul Prahova, așteptat să ia o decizie

Ziua Constanta acum 34 minute
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată, joi, din Penitenciarul Târgșor, dacă instanța va respinge contestația formulată de DNA Ploiești față de decizia Judecătoriei Ploiești privind liberarea condiționată a acesteia, notea

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 2 ore
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Legea care permite Guvernului să emite ordonanțe pe perioada vacanței parlamentare, promulgată de Nicușor Dan. Pe ce domenii poate interveni executivul

HotNews acum 44 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a semnat joi, 17 iulie 2025, decretul pentru promulgarea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, a anunțat joi Administrația Prezidențială. Mai exact, legea stabilește domeniile în care Guvernul

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum 2 ore
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

Sondaj INSCOP: 85% dintre români se consideră persoane religioase

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mult de trei sferturi dintre români (85%) se consideră persoane religioase, potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 4 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Ancheta în cazul prăbuşirii avionului Air India se concentrează asupra acţiunilor căpitanului, după ce înregistrarea vocilor din cabină sugerează că acesta a oprit alimentarea cu combustibil a motoarelor

G4Media acum 19 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înregistrarea dialogului din cabina de pilotaj a avionului Air India care s-a prăbuşit luna trecută, catastrofă soldată cu 260 de morţi, indică faptul că pilotul comandant al aeronavei oprise aliment

Vremea

București
acum

29°
joi

19°/31°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

15°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°