În ziua în care „dizidenţii” – puzderie –, asemenea vitejilor care se arată după război, se şi încolonaseră victorioşi şi lacomi să exploateze evenimentele din decembrie, cu mâinile amândouă întinse spre răsplata jertfei patriotice, marele artist ARŞINEL se afla demult intrat în conştiinţa opiniei noastre publice pentru Harul de Duminecă şi curajul şi spiritul civic atât de rar cu care,

pe scena Grădinii celebre şi prin el, Boema, şi pe scena din „Victoria” ale Teatrului Tănase, vitriolase dictatura şi totalitarismul salutat de salvele aplauzelor publicului fericit să-i recunoască meritul de a-l face să respire liber, măcar o clipă, şi de a-i fi oferit prilejul să se răcorească într-un univers sufocat de duhoarea fricii de a gândi cu glas tare. O făcea ARŞINEL, pentru el, publicul!

Arşinel e azi consacrat de o Ţară întreagă, acesta e adevărul, drept unul dintre marii Artişti ai scenei româneşti, continuator strălucit al vocaţiei sociale a Teatrului satiric, ilustrată la noi de Constantin Tănase şi nu e prima dată când scriu că atunci când îl aplaudăm pe ARŞINEL, îl şi numim Constantin Tănaseal zilelor noastre.

Nu poate fi un elogiu mai mare!

Harul lui, pentru că este un Har, cu care era dăruit şi Dem Rădulescu-Bibanul, şi mult mai înainte un Iancu Brezeanu, cel din trupa de comedie a lui Caragiale, harul lui e de a sluji humorul şi satira cu un firesc unic, cu o bucurie bogată şi plină de viaţă sănătoasă şi puternică şi această bucurie ni se transmite şi nouă cu o generozitate fierbinte; la un spectacol al lui asişti cu bucurie, te încarci cu bucuria libertăţii de a fi tu însuţi, de a respira puternic, simţi cum ţi se îndreaptă şira spinării, simţi că poţi fi şi tu în stare şi demn, cu ajutorul artei lui, să biciuieşti şi să învingi prostia şi răutatea şi nemernicia şi falsul şi neadevărul.

Acesta e ARŞINEL, o uzină vie de viaţă liberă ş