Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transport ilegal de persoane depistat la Sannicolau Mare, după ce trei persoane si-au pierdut viata

Publicat in Timis Online, vineri 4 octombrie 2013 ·

Scris de F.M.B. - Situație de neimaginat la o firmă de transport persoane din Sannicolau Mare. În urma unui control făcut de polițiștii de la Rutieră, oamenii legii au aflat că autovehiculele cu care reprezentanții firmei transportau 39 de persoane în străinătate nu avea licență. Neregulile au fost descoperite la presiunile polițiștilor nemți care au demarat o anchetă după ce un microbuz al firmei a fost implicat într-un accident grav de circulație, în Germania.

Ancheta polițiștilor nemți a început în urmă cu un an. Atunci, un microbuz al firmei din Sânnicolau Mare a fost implicat într-un accident grav pe o autostradă din Germania. Trei persoane și-au pierdut viața, printre care și șoferul microbuzului, angajat al societății. Polițiștii nemți au vrut să verifice dacă societatea comercială avea licențe de tranport și și-au trimis colegii români în control, pentru a-i ajuta la anchetă. Oamenii legii nu au controlat însă numai sediul firmei ci și autovehiculele cu care se efectua transporutul de persoane. Astfel, polițiștii au oprit în trafic cinci microbuze pline cu călători care se pregăteau să părăsească țara.

Neregulile descoperite au depășit însă orice scenariu: niciunul dintre autovehicule nu avea licență de transport, deși în microbuze erau 39 de pasageri. „Au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor mai multe înscrisuri şi mijloace de stocare a informaţiilor (un laptop, un computer, trei memory-stick). Au fost aplicate sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 750.000 de lei, reţinute certificatele de înmatriculare şi plăcuţele şi a fost suspendat dreptul de utilizare a autovehiculelor pe o perioadă de şase luni de zile”, susțin cei de la IPJ Timiș.

În urma controlului, o femeie de 47 de ani, administrator al societății, este cercetă pentru ucidere din culpă dar și pentru vătămare corporală din culpă. De asemenea, alte 44 de persoan

Articolul in Timis Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 3 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 6 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 45 minute
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 6 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 4 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 6 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 13 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 6 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/34°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/30°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/30°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

12°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°