Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO ZF Live. Din multinaţională la propria afacere: Este o senzaţie incredibilă, pe care nu am trăit-o niciodată ca angajat. Urmăriţi înregistrarea emisiunii de vineri, 4 octombrie, cu Adriana Sohodoleanu, biscuit.ro

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 4 octombrie 2013 ·

După 8 ani ani de muncă într-o multinaţională din domeniul imobiliarelor, unde se ocupa de marketing şi consultanţă, Adriana Sohodoleanu, a ajuns, “din întâmplare”, să-şi deschidă în 2009, în Bucureşti, un magazin concept prin care aducea ciocolată şi alte delicatese din Europa.

Fără nicio experienţă în comerţ, dar pasionată de gastronomie, Sohodoleanu a intrat în 2009 în antreprenoriat, iar după doi ani şi jumătate s-a orientat către online, punând bazele biscuit.ro, un magazin online cu “obiecte de răsfăţ”, cadouri şi dulciuri.

"Un prieten de-al meu avea un spaţiu în Bucureşti şi astfel am intrat în comerţ fără să am vreo experienţă. A fost o întâmplare, nu mi-am propus acest lucru', a spus Sohodoleanu, care a vrut să-şi ia iniţial un an liber.

Sohodoleanu spune că să fii antreprenor este o senzaţie incredibilă, dar trebuie să fii realist şi conectat tot timpul la propriul tău business.

“Este o senzaţie incredibilă pe care personal nu o pot compara cu satisfacţia care am avut-o ca angajat deşi mi-a plăcut la nebunie tot ce am facut acolo. E frumos să ştii că doar cu o echipă mică ai reuşit să aduci un zâmbet pe buzele celorlalţi”, a spus Sohodoleanu în emisiunea ZF Live de vineri, 4 octombrie.

După 8 ani ani de muncă într-o multinaţională din domeniul imobiliarelor, unde se ocupa de marketing şi consultanţă, Adriana Sohodoleanu, a ajuns, “din întâmplare”, să-şi deschidă în 2009, în Bucureşti, un magazin concept prin care aducea ciocolată şi alte delicatese din Europa.

Fără nicio experienţă în comerţ, dar pasionată de gastronomie, Sohodoleanu a intrat în 2009 în antreprenoriat, iar după doi ani şi jumătate s-a orientat către online, punând bazele biscuit.ro, un magazin online cu “obiecte de răsfăţ”, cadouri şi dulciuri.

"Un prieten de-al meu avea un spaţiu în Bucureşti şi astfel am intrat în comerţ fără să am vre

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate parţiale după numărarea voturilor din aproape 70% dintre secţiile de votare. Ciolacu pe unu, Georgescu pe doi, Simion pe trei. Lasconi pe 4, dar aşteptă marile oraşe

Mediafax acum 17 minute
ION-MARCEL CIOLACU 1.101.364 - 22,63 % CĂLIN GEORGESCU 1.077.715 - 22,15 % GEORGE-NICOLAE SIMION 741.103- 15,23 % ELENA-VALERICA LASCONI 679.109 -13,96 % NICOLAE-IONEL CIUCĂ 475.729 - 9,78 % HUNOR KELEMEN 305.357 - 6,28 % MIRCEA-DAN GEOANĂ 257.069-

Nicușor Dan, despre votul la REFERENDUM: „Nu cred că partidele politice pot să ignore voința a 500.000 de bucureșteni”. Ce solicită primarul general

Gandul acum 28 minute
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, le-a mulțumit bucureștenilor pentru votul la referendumul local și deja a solicitat public partidelor politice ca într-o săptămână să se pronunțe cu privire la transpunerea în legislație a rezultatelor vot

Dan Vîlceanu (PNL), fost ministru în Guvernul Cîțu, către conducerea PNL: „Demisia. Toți. Acum!”

Gandul acum 35 minute
Dan Vîlceanu, fost ministru al Finanțelor în guvernul Cîțu, a postat, duminică seara, un mesaj scurt pe Facebook în care cere „demisia” conducerii PNL. Vâlceanu se alătură mesajului lui Ilie Bolojan, care îi cere lui Nicolae Ciucă să-și asume înfrân

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 17 minute
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

#Alegeriprezidențiale Nicolae Ciucă - „Avem un exercițiu de democrație care arată că pe scena politică este loc pentru toată lumea”

Ziua Constanta acum o ora
Nicolae Ciucă dat prima declarație după rezultatele parțiale. Iată ce declară acesta:: „Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care au ieșit la vot, le mulțumesc tuturor celor care m-au votat sau nu m-au votat. Avem un exercițiu de democrație care

Superliga: Petrolul Ploieşti – Dinamo 0-1

News.ro acum 48 minute
Echipa bucureşteană Dinamo a învins duminică seara, în deplasare, scor 1-0, formaţia Petrolul Ploieşti, în etapa a 17-a din Superligă. Oaspeţii au dominat partida de la Ploieşti, iar în prima repriză Patrik Olsen a şutat bine în minutul 29, însă min

Mircea Geoană explică votul modest: „Este efectul unui atac extrem de dur împotriva familiei mele”

Gandul acum o ora
Candidatul independent Mircea Geoană a avut prima reacție după publicarea primelor exit-poll-uri, care îl dau pe poziția a șasea în cursa din primul tur al alegerilor prezidențiale, cu aproximativ 5%. El a catalogat rezultatele drept „dezamăgitoare”

Nicușor Dan, impresionat de mobilizarea oamenilor la urne: Sper ca Elena Lasconi să intre în turul doi, caz în care o voi susține

HotNews acum 32 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a declarat duminică seară că alegerile continuă în diaspora şi a făcut apel la oameni să meargă în continuare să-şi exprime opţiunile electorale. El a adăugat că îi îndeamnă pe românii din străinătate să v

UPDATE - Puternic incendiu în curtea unei firme din muncipiul Sibiu unde ard mai multe maşini / De la ce a pornit focul – FOTO

News.ro acum o ora
Pompierii intervin, duminică, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins mai multe maşini în curtea unei firme din municipiul Sibiu. UPDATE: ISU Sibiu anunţă că incendiul a fost lichidat. ”În urma înlăturării efectelor negative şi a cercetării fă

Italia a câştigat pentru a doua oară consecutiv Cupa Davis

Mediafax acum 46 minute
Numărul 1 mondial Jannik Sinner l-a învins pe Tallon Griekspoor cu 7-6(2) 6-2 în al doilea meci de simplu, după ce Matteo Berrettini a câştigat în faţa lui Botic van de Zandschulp cu 6-4 6-2 în prima partidă. Acesta este al treilea titlu al Italiei

Vremea

București
acum

dum.

0°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
Constanta
acum

dum.

1°/6°
lun.

2°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/3°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/6°
lun.

2°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°