În tot ce e frumos pe lume e propagandă.

La urma urmei, Steaua în fața lui Chelsea a fost ca o echipă oarecare din Liga lui Mitică în fața Stelei. Nu ne așteptam nici noi, nici Mourinho: “A fost mai ușor decît mă așteptam”. Bourceanu, ca de obicei, e cel mai cumplit de dulce: “Chiar dacă ne autodepășeam, nu cîștigam”. Părerea mea este că Steaua s-a autodepășit totuși: în lauda de sine, în îngîmfare, în impertinență; nu au fost doar cîteva declarații (e adevărat, memorabile), a fost o politică sistematic sfidătoare, de supraapreciere, de mare putere, nu numai acasă, ci și peste hotare. A fost o boală, să recunoașem, molipsitoare. Ca unul dintre cei cîțiva care am luat cîteva bobîrnace grele peste pix fiindcă am scris că Steaua e o echipă de valoare medie în Europa, nu înțeleg să mă angajez în miștouri dure și nici în oportunisme schematice.

Nu am de ce fi oportunist. Dincolo de statistici abundente, dincolo de comparații cu ce-a fost și nu mai este, rămîn la problema vocabularului folosit de ștabii, agitatorii și propagandiștii Stelei. Propaganda e totul în toate, “în tot ce e frumos pe lume”, vorba șlagărului de altădată, all-inclusive în fotbal. Nenorocirea este că nu cunoaștem în fotbal - ca și în politică - un alt vocabular decît acela al autopreamăririi și disprețului față de ceilalți; nu se știe ce-i o frază echilibrată, un adjectiv precaut, o idee nuanțată. Trufia și scîrba domină autoritar.

Dacă regret ceva este nesocotirea unei opinii a lui Ilie Dumitrescu - nici el nu a reluat-o apăsat - și anume: punctul de vîrf al performanțelor Stelei, indiscutabile, a fost atins în calificarea ei împotriva Legiei, chiar dacă polonezii nu sînt Chelsea sau Ajax. Atunci echipa și-a dat măsura, nici foarte mare, dar nici mică. Acum trebuie să ne scoatem din cap că valoarea Stelei e incomensurabilă, că numai Real, Barca sau Bayern o pot învinge… Mai țineți