Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moaştele din piciorul Sfintei Mese de la Chiţcani

Publicat in Ziarul de Vrancea, sâmbătă 5 octombrie 2013 ·

Sfanta Masă din lemn construită pe trunchiul unui gorun Credincioşii care doresc să se apropie câteva momente de tainele Bisericii au duminică ocazia rarisimă să vadă, cu ocazia resfinţirii Bisericii “Sf. Ioan Botezătorul” de la Chiţcani, piciorul de lemn al Sfintei Mese în care se află moaştele sfinţilor.

Faţă de bisericile de piatră şi cărămidă, realizate în târgurile de altădată, în zona de munte exista tradiţia ca Sfânta Masă, adică masa din Altar, pe care preotul oficiază Sfânta Euharistie, să fie construită pe un trunchi de esenţă tare, de obicei de gorun. Se alegea un trunchi sănătos, cu rădăcini puternice, pentru că acestea constituiau “fundaţia” Sfintei Mese, întrucât gorunul era retezat, de regulă, la cel puţin 50 cm de sol şi servea ca bază pentru construcţia Sfintei Mese, la care se utilizau dulapi groşi din aceeaşi esenţă tare. Aceştia erau prinşi cu cuie de lemn de tulpina gorunului. Pentru ca opera meşterilor lemnari să poată servi la oficierea jertfei euharistice, episcopul locului trebuia să fixeze în piciorul Sfintei Mese moaştele sfinţilor, făcând găuri cu sfrederul. Pregătirile pentru resfinţirea lăcaşului de la Chiţcani au revelat celor prezenţi măiestria meşterilor populari şi evlavia credicioşilor care au săpat cu multă pioşenie îm piciorul Mesei şi au introdus fragmente ceruite din moaştele sfinţilor, pe care le-au acoperit cu dopuri de lemn. Duminică putem lăsa dionisiacile spectacole focşănene şi să mergem la Chiţcani pentru a ne întâlni cu moaştele sfinţilor şi a uita pentru câteva ceasuri de mugetul păgân al zeului Bachus. Deşi ne dăm creştini când e vorba de clamarea unei identităţi religioase, în realitate risipim sute de mii de euro pentru a pune în scenă un spectacol alegoric cu un zeu păgân, dar nu suntem în stare să păstrăm pentru generaţiile viitoare aceste biserici de lemn, în care fiecare scândură şi nod din lemn are poveste

Articolul in Ziarul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 57 minute
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 7 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 8 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 36 minute
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Un senator PNL solicită grup interministerial pentru salvarea finanțării autostrăzilor A7 și A8 / ”Fac apel la colegii din Guvern să renunţe la atitudinea drobului de sare”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Senatorul PNL Lucian Rusu susţine că, până la o decizie definitivă a oficialilor europeni în privinţa finanţării autostrăzilor A7 şi A8, un grup interministerial coordonat de un vicepremier ar trebui

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 6 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Putin nu se lasă intimidat de ultimatumul lui Trump privind încetarea focului în Ucraina: Moscova „nu acceptă ameninţări”

Adevarul acum o ora
Ministerul rus de Externe a declarat joi că Moscova „nu acceptă ameninţări" după ce preşedintele american Donald Trump a anunțat luni că acordă Moscovei 50 de zile pentru a ajunge la o încetare a focului în Ucraina sau în caz contrar se va confrunta

Vremea

București
acum

20°
joi

19°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

24°
joi

20°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/23°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°