Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO şi GALERIE FOTO: Muzică bună și distracție pe cinste în Piața Unirii

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 5 octombrie 2013 ·

Vrâncenii au petrecut vineri seară, în Piața Unirii din Focșani, cu vin fiert, mici, pastramă și muzică bună. Atracția serii a fost Botgros Orchestra. „Magicianul viorii” a fost pe placul multor vrânceni, care și-au dorit din tot sufletul să-l vadă măcar o dată față în față și nu doar la televizor și să asculte sunetul viorii, instrument pe care maestrul îl mânuiește dumnezeiește. După recitalul susținut de Botgros Orchestra, pe scena din Piața Unirii au urcat cei de la Shift, după care a urmat show-ul lui Wilmark. Vrâncenii au cântat şi au dansat alături de DJ Rynno & Sylvia, Anda Adam, dar și de trupa Voltaj, care a făcut un adevărat spectacol.

În cea de-a doua seară a Festivalului Internațional al Viei și Vinului Bachus 2013, vrâncenii au ieșit din case, chiar dacă a fost destul de frig, pentru a participa la manifestările organizate în Piața Unirii din Focșani. Una dintre atracțiile serii a fost spectacolul susținut de maestrul Nicolae Botgros și Orchestra. Foarte mulți vrânceni au venit la spectacol special pentru a-l vedea pe „magicianul viorii”, așa cum i se mai spune. Unii dintre ei au venit de la zeci de kilometri depărtare special pentru a-l vedea și pentru a-l asculta și nu le-a părut deloc rău. „Am venit de la Hăulișca special pentru a asista la recitalul lui Nicolae Botgros. Suntem mai mulți veniți și am venit special pentru el pentru că am vrut să-l vedem în carne și oase. L-am mai văzut la televizor, dar nu este totuna. Este extraordinar și nu cred că este om căruia să nu-i placă. Nu-mi pare rău că am străbătut mai bine de 60 de kilometri și mai am de făcut încă 60 la întoarcere. Este puțin frig, dar nu-i problemă. Merită tot efortul”, ne-a spus bărbatul venit de la Hăulișca.

Maestrul Botgros și Orchestra nu s-au aflat pentru prima dată la Focșani. De la aici are și o amintire,

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 5 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 12 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 8 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 4 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 4 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 6 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 5 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

25°
mar.

23°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

26°
mar.

24°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

16°
mar.

16°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°