Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROTESTE - Greva generala in Sanatate, in luna noiembrie

Publicat in eMaramures, vineri 4 octombrie 2013 ·

Cadrele medicale din Romania vor intra, in luna noiembrie, in greva generala, actiunea revendicativa fiind precedata de o greva de avertisment de doua ore, care va avea loc la inceputul lunii viitoare, a declarat, ieri, 3 octombrie, pentru Agerpres, Marius Sepi, prim-vicepresedinte al Federatiei Sanitas.

„De maine (vineri, n.r.), vom demara procedura de strangere de semnaturi pentru declansarea grevei generale in Sanatate, care va avea loc in luna noiembrie si va fi precedata de o greva de avertisment de doua ore. Ziua exacta a grevei generale va fi stabilita in cadrul Consiliului national Sanitas din data de 14 noiembrie , dupa ce vom avea si semnaturile a jumatate plus unul din numarul de salariati din Sanatate. Pana atunci, la inceputul lunii noiembrie, Coalitia Profesionistilor din Sanatate va organiza un miting de protest, urmat de un mars in Bucuresti, intre Piata Victoriei si Piata Constitutiei”, a afirmat Marius Sepi.

Acesta a precizat, totodata, ca salariatii din Sanatate se vor afla, incepand cu data de 14 octombrie, in greva japoneza , marcata prin purtarea, pe brat, a unei banderole tricolore.

“Am avut o intalnire cu ministrul Finantelor, Daniel Chitoiu, intalnire in cadrul careia ni s-a promis ca bugetul alocat Sanatatii in anul 2014 va fi mai mare decat cel din anul 2013, ceea ce inseamna ca obiectivul nostru, de crestere a procentului din PIB alocat Sanatatii, incepe sa prinda contur. De asemenea, ni s-a promis ca va fi elaborata o Lege a Salarizarii specifice sectorului sanitar. In orice caz, vom continua sa ne batem pentru fiecare dintre revendicarile noastre, pentru a asigura o finantare mai buna sistemului sanitar , salarii crescute de la 1 ianuarie 2014 pentru membrii nostri si, nu in ultimul rand, servicii mai bune pentru pacientii nostri”, a spus prim-vicepresedintele Federatiei Sanitas.

Potrivit a

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Doi copii, de 4 şi 6 ani, au murit după ce au căzut într-un canal, în Huedin

HotNews acum 7 ore
Doi copii au căzut marţi într-o groapă cu apă, pe un fost canal din oraşul Huedin, în judeţul Cluj, ei fiind scoşi în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de echipele de intervenţie, cei doi copii nu au putut fi salva

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru miercuri, 30 aprilie 2025

Libertatea acum 10 ore
Prognoza meteo pentru miercuri, 30 aprilie 2025, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

FINANȚAREA campaniei, un subiect sensibil pentru Nicușor Dan: A evitat din nou să răspundă

Gandul acum 3 ore
În cadrul dezbaterii prezidențiale de marți seară, de la TVR1, Nicușor Dan a fost confruntat din nou cu întrebări privind finanțarea campaniei sale electorale. Întrebat de Silviu Predoiu cine sunt sponsorii principali care îl sprijină în cursa pentr

Explozie urmată de incendiu la un laborator de testare a muniției pe şoseaua de centură a Bucureştiului

HotNews acum 10 ore
O explozie s-a produs marți la un laborator pentru testarea armamentului și muniției, situat pe șoseaua de centură a Capitalei, potrivit Antena3. ISUBIF a confirmat pentru HotNews că a intervenit în zona incidentului, dar nu a oferit mai multe detal

Valeriu Tabără a murit. Fostul ministru și președinte al PUNR avea 75 de ani

HotNews acum 13 ore
Anunțul dispariției lui Tabără a fost făcut de fiul acestuia, informează Antena 3 CNN. Valeriu Tabără a murit marți la vârsta de 75 de ani, în urma unei insuficiențe cardiorespiratorii, scrie sursa citată. Potrivit acesteia, fostul ministru al Agric

Violență în Suedia! Trei persoane au murit într-un incident cu arme de foc

Ziua Constanta acum 4 ore
Trei persoane au murit într-un incident cu arme de foc, marți seara la Uppsala, oraș situat la 60 de kilometri nord de Stockholm, a anunțat poliția suedeză, potrivit AFP și DPA, citate de Agerpres. „A fost confirmată moartea a trei persoane într-un

Marius Tucă Show începe miercuri, 30 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Crin Antonescu: „Garanțiile de securitate pentru Ucraina și Republica Moldova trebuie discutate împreună”

Adevarul acum 4 ore
Candidatul coaliției de guvernare, Crin Antonescu, a afirmat în dezbaterea prezidențială organizată marți seara la TVR că discuțiile privind garanțiile de securitate după încheierea războiului din Ucraina ar trebui să includă și o componentă adresat

Antonio Rudiger, suspendat şase meciuri după derapajul din finala Cupei Spaniei / A aruncat cu un obiect în direcția arbitrului

G4Media acum 3 ore
Comisia de Disciplină a Federaţiei Spaniole de Fotbal l-a suspendat şase meciuri pe Antonio Rüdiger, după derapajul din finala Cupei Spaniei, pierdută de Real Madrid în faţa formaţiei FC Barcelona, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții

„Omul minte la un mod patologic”. Nicușor Dan și Crin Antonescu, un nou schimb dur de replici

HotNews acum 3 ore
Nicușor Dan și Crin Antonescu au continuat, la dezbaterea electorală de la TVR, atacurile reciproce, așa cum s-a întâmplat și la dezbaterea de luni de la Digi24. Actualul primar al Capitalei l-a acuzat pe candidatul PSD-PNL-UDMR că a cumpărat de la

Vremea

București
acum

11°
mie.

8°/23°
joi

13°/24°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
Iasi
acum

13°
mie.

13°/24°
joi

14°/23°
vin.

8°/21°
sâm.

10°/26°
Constanta
acum

mie.

3°/19°
joi

10°/16°
vin.

12°/16°
sâm.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

8°/23°
joi

11°/21°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/22°
Timisoara
acum

11°
mie.

8°/24°
joi

12°/23°
vin.

11°/24°
sâm.

16°/25°