„Gimnasiul din Suceava”
„Cine nu scie în ce borţi ticăloase miserează profesorii şi studinţii gimnasiului din Suceavă? Nu s’au dat o mulţime de raporturi cătră autorităţile competente cerându-se o ameliorare? Ce s’a făcut? Nemică! Nu a fost însuşi guvernorul ţerii în anul trecut şi, înspecţionând cu dea măruntul fiecare local, a recunoscut şi a esprimat însuşi că miseria e la culme? Şi ce s’a făcut? Tot nemică! Nu durează necontenit şicanele între comuna urbană şi între administraţia fondului gr. ort? Până când? Şi este posibil că dl. Ministru să-şi astupe urechile la toate plângerile aceste şi să ignoreze institutul Sucevei? Şi dacă este D-lui dispus a face aceasta, ori nu va face nici un pas preventiv Eminenţa Sa ca patron al acestui gimnasiu susţinut de fondul religionar? Oare tace-vor domnii deputaţi? Tot în Suceava esistă la gimnasiu clase paralele românesci având o soarte fluctuantă, mai ales de când s’a pus capăt deschiderii claselor paralele superioare. Oare n’are dl. ministru absolut nici un interes de aceste clase? Nu voesce să vadă însuşi cum trăesc şi să întrebe ce le trebue?”.
„Revista Politică”, Anul II, nr. 10, Suceava, Octomvrie 1887.
„Filmul la sate”
„Existenţa în fiecare comună a regiunii noastre a câte unui cinematograf, precum şi diferitele acţiuni cultural-educative întreprinse de ICRS Suceava în colaborare cu organizaţiile obşteşti şi culturale, printre care cicluri de filme cu temă, caravane cinematografice, festivaluri ale filmului, etc., au determinat o creştere simţitoare a numărului de spectatori. În cele trei trimestre ale anului, la filmele prezentate în satele regiunii Suceava, s-au înregistrat aproape 2.300.000 spectatori, cu 250.000 mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut”.
„Zori Noi”, Anul XVIII, nr. 4935, Suceava, Octombrie 1963.
„Gimnasiul din Suceava”
„Cine nu scie în ce bo