Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Militarii au donat sânge

Publicat in Monitorul de Vrancea, sâmbătă 5 octombrie 2013 ·

Mai mulți militari din cadrul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” Focșani au fost, ieri, la Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea și au donat sânge. Aceștia au aflat din paginile cotidianului „Monitorul de Vrancea“ că instituția se confruntă cu o criză acută de sânge și donatori, așa că au luat atitudine.

În acest sens, militarii au demarat o campanie intitulată „În sprijinul aproapelui”, iar ieri, 13 militari au donat sânge, urmând ca în zilele următoare şi alte cadre să facă acelaşi lucru. „Am fost informați din presă cu privire la faptul că este nevoie de sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea, iar astăzi militari din cadrul Batalionului 289 Infanterie Mecanizată au ajuns la centru pentru a dona sânge. Campania, pe care am denumit-o «În sprijinul aproapelui», este în derulare”, ne-a declarat locotenent Cătălina Crintea, purtătorul de cuvânt al Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor” Focșani.

Reprezentanții Centrului de Tranfuzii s-au bucurat foarte multe de gestul angajaților MApN. „Ne bucurăm foarte mult că au venit militarii să doneze sânge, deoarece avem nevoie. Ducem lipsă atât de pungi de sânge, cât și de donatori. Îi așteptăm în continuare la donat”, ne-a declarat medicul Mioara Hanță.

Vrâncenii sunt aşteptaţi la centru, având în vedere că donarea de sânge nu reprezintă o ameninţare la adresa sănătăţii lor, toate instrumentele utilizate fiind sterile şi de unică folosinţă. Mai mult, medicii spun că donarea este un lucru benefic pentru sănătate. La donare se rămâne fără o anumită cantitate de sânge şi măduva osoasă este nevoită să producă celule noi, iar acest lucru întinereşte organismul.

Cei care doresc să doneze sânge trebuie să aibă vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani, iar la donatorii fideli se poate merge chiar şi până la 60 de ani. Donatorul trebuie să fie sănătos, să

Articolul in Monitorul de Vrancea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O senatoare s-a opus majorității din PSD: vrea ca Nicușor Dan să fie susținut în turul 2

Libertatea acum o ora
Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a transmis că a votat în Comitetului Politic Național al PSD împotriva propunerii de a nu susține niciun candidat în turul doi al alegerilor prezidențiale.

VIDEO Momentul în care George Simion este văzut călătorind de la Viena la Sibiu, la o zi după câștigarea detașată a primului tur al alegerilor prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Liderul AUR, George Simion, a fost filmat de martori oculari, luni, călătorind din Viena și aterizând ulterior pe aeroportul din Sibiu, potrivit imaginilor obținute de Hotnews. După absența din noaptea alegerilor, candidatul care a câștigat primul t

AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta. Lulea: „Este un trădător politic, un impostor”

Libertatea acum o ora
AUR exclude orice variantă de colaborare cu Victor Ponta, pe care prim-vicepreşedintele partidului Marius Lulea îl califică drept ”un trădător politic, un impostor lipsit de principii, preocupat doar de propriile avantaje”.

Viktor Orban: „Nu vom abandona Bruxellesul, ci îl vom ocupa”. În ce vrea să-l transforme

HotNews acum 3 ore
Premierul conservator ungar Viktor Orban a reafirmat luni că nu urmărește nicidecum ieșirea țării sale din blocul comunitar, ci dorește restrângerea competențelor Uniunii Europene și, în acest scop, să „ocupe Bruxellesul” pentru a-l transforma într-

Video Un videoclip fals cu Nicușor Dan, distribuit masiv de fanii lui Simion și Georgescu. „Matematicianul vesel”

Adevarul acum 5 ore
Un clip video fals în care Nicușor Dan apare dansând haotic a devenit viral pe rețelele de socializare, fiind distribut în număr mare de simpatizanții lui George Simion.

Nicuşor Dan îndeamnă partidele politice să facă un pas în spate

Buna ziua Brasov acum 17 minute
Candidatul independent la preşedinţia României Nicuşor Dan a făcut luni seara apel la partidele politice să fie mai puţin vocale în spaţiul public, iar zona mediatică să fie acoperită de vocea poporului, într-o dezbatere naţională despre direcţia Ro

George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”

Ziarul Financiar acum 10 ore
George Simion a postat luni pe Facebook imagini din timpul unei vizite pe care a făcut-o la o fabrică din Albă Iulia. „Nu vă dezamăgim, nu trădăm, îl punem pe Călin în fruntea ţării”, a spus el. George Simion a postat pe Facebook, luni, că a revenit

Vaticanul întrerupe complet rețelele mobile în timpul conclavului pentru alegerea succesorului Papei Francisc

HotNews acum 5 ore
Vaticanul îşi va dezactiva reţeaua de acoperire a telefoniei mobile pe întregul său teritoriu începând de miercuri după-amiază, pentru a preveni orice ingerinţă sau scurgere de informaţii în timpul conclavului care va alege succesorul Papei Francisc

Alexander Dughin, ideologul lui Putin, nu crede că George Simion va deveni președintele României: „Globaliștii fie îl elimină, fie anulează alegerile”

Gandul acum 3 ore
Ideologul lui Putin face acuzații șocante după victoria lui George Simion în primul tur al prezidențialelor. El susține că globaliștii fie îl elimină, fie anulează rezultatele alegerilor”. După invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu, Alexander

Lia Olguța Vasilescu, vehiculată ca succesor al lui Marcel Ciolacu la șefia PSD, a anunțat decizia luată

Libertatea acum 10 ore
Primarul din Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat luni, 5 mai, că nu vrea șefia PSD pentru cel puțin următorii patru ani, motivând că preferă să rămână edil. Decizia a venit după ce numele ei a fost vehiculat drept succesor al lui Marcel Ciolac

Vremea

București
acum

15°
mar.

14°/26°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
Iasi
acum

12°
mar.

11°/19°
mie.

9°/13°
joi

9°/16°
vin.

9°/12°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/21°
mie.

14°/21°
joi

12°/14°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

11°/20°
mie.

10°/11°
joi

9°/13°
vin.

9°/13°
Timisoara
acum

14°
mar.

12°/18°
mie.

10°/12°
joi

8°/15°
vin.

6°/17°