Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce procesele accidentelor rutiere au soluţii în Justiţie la Sf. Aşteaptă

Publicat in Adevarul, vineri 4 octombrie 2013 ·

Accidentul tinerei de 19 ani, lovită marţi seara, pe trecerea de pietoni de un şofer beat a reaprins discuţiile în legătură cu necesitatea adoptării unui Cod Rutier mai drastic. Pe de altă parte, după astfel de tragedii, rudele celor decedaţi sunt plimbaţi pe drumuri ani întregi până la o soluţie definitivă a instanţei.

Francesca Belea a fost lovită chiar pe trecerea de pietoni, marţi seară, pe Bulevardul Iuliu Maniu din cartierul Militari, de un şofer care se urcase beat la volan. Tânăra era din Târnăveni, judeţul Mureş, şi tocmai terminase prima ei zi de facultate.

„Şoferului i s-a făcut proba de alcoolemie cu etilotestul şi i s-a reţinut permisul de conducere. Avea 0,36 alcool în aerul expirat. I s-au recoltat şi sânge pentru că etilotestul nu este o probă concludentă în instanţă şi aşteptam rezultatele. S-a dispus şi efectuarea expertizei tehnice a maşinii şi în funcţie de rezultatele acestora, se va face sau nu propunere de arestare. Fiind vorba de omor din culpă, cercetările se desfăşoară sub coordonarea unui procuror“, au precizat pentru adevărul.ro surse din cadrul Poliţiei Rutiere.

Cazul „Ambulanţa morţii“, de trei ani încremenit la Poliţie

Pe 17 decembrie 2010, Andreea Enache, aflată la volanul unui BMW, Seria 3, a omorât patru persoane şi a rănit grav alte două. Tânăra şoferiţă, care la acea vreme avea permis de conducere de doar două luni- a intrat pe contrasens şi a izbit în plin o Ambulaţă BGS care se întorcea cu pacienţii de la obişnuitele lor şedinţe de dializă.

În ianuarie 2011, anchetatorii accidentului rutier, supranumit cazul „Ambulanţa morţii“, au dispus începerea urmăririi penale faţă de şoferiţa Andreea Enache. Aceasta este acuzată de ucidere din culpă, faptă prevăzută de art. 178 alineatele 1, 2 şi 5 din Codul Penal.

Aurelia Dobrescu: „Am senzaţia că lucrurile se tărăgănează în mod voit. Până acum, noi am pl

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sf. Vasile: Aproape o jumătate de milion de români îşi serbează onomastica

Mediafax acum 12 minute
Peste 496.000 de persoane îşi sărbătoresc onomastica pe 1 ianuarie, la praznicul Sfântului Vasile cel Mare. Este vorba despre 496.490 de români – 75.660 de femei şi 420.830 de bărbaţi. Cei mai mulţi bărbaţi sărbătoriţi poartă prenumele Vasile, respe

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 9 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Românii pot circula liber şi pe rutele terestre, de la 1 ianuarie 2025, în ţările din Spaţiul Schengen/ Ce presupune acest lucru şi în ce condiţii mai pot face controale poliţiştii de frontieră

News.ro acum 2 ore
De la miezul nopţii, românii pot circula liber în ţările din Spaţiul Schengen şi pe şosele, după ce, în 12 decembrie 2024, miniştrii de Interne ai UE au decis să elimine controalele la frontierele interne terestre pentru Bulgaria şi România, începân

România, complet în Spaţiul Schengen. Fără controale la graniţa cu Bulgaria şi Ungaria

Mediafax acum 12 minute
Practic, călătoriile din România către şi dinspre celelalte state membre Schengen vor fi similare unei călătorii în interiorul ţării. Punctele de trecere a frontierei unde e eliminat controlul începând cu 1 ianuarie 2025 La frontiera româno-bulgară:

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 13 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Curtea de Apel i-a respins lui Călin Georgescu acțiunea prin care contesta decizia BEC de anulare a alegerilor prezidențiale

Botosani News acum 6 ore
Judecătoarea Cristina Ardeleanu de la Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, cererea lui Călin Georgescu de reluare a turului doi al alegerilor prezidenţiale. Decizia nu este definitivă şi mai poate fi atacată la Înalta Curte de Casați

Adrian Sârbu, ALEPH NEWS: În 2025, ştii ce ai de făcut. Să nu dormi! Ai de schimbat Constituţia. Vot electronic, direct. În Postul Paştelui vei vota un Preşedinte Independent!

Ziarul Financiar acum 4 ore
Dacă zici că ŞTII PE CE LUME VREI SĂ TRĂIEŞTI în 2025, ŞTII ca va trebui să dormi cu lumina aprinsă. ON. Ăştia vor să te facă de cap. Pe întuneric. La buzunare mai rău decât în 2024. Democrativa 2. Renăscută de Ku Klu Klaus. Fără ruşine. OFF. ŞTII c

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 11 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 12 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

Majoritatea previziunilor pentru bitcoin spun că preţul criptomonedei se va dubla la 200.000 de dolari în 2025

News.ro acum 58 minute
După o creştere spectaculoasă în 2024, bitcoin, cea mai valoroasă criptomonedă din lume, a atins un nou maxim istoric în decembrie, depăşind pragul de 100.000 USD, iar pentru 2025 numeroşi investitori şi experţi din industrie anticipează că preţul a

Vremea

București
acum

-1°
mie.

-1°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

3°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

1°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-1°/4°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-1°/3°