Crin Antonescu l-a atacat dur pe partenerul său de alianţă, Victor Ponta, pe tema schimbărilor din justiţie. Şeful liberalilor spune că e inacceptabil ca premierul să vorbească în numele procurorului general, pentru că nu are atribuţii în acest sens. Antonescu se declară apărătorul justiţiei şi cere ca premierul să vină la o dezbatere în Senat pe această temă. Crin Antonescu a avut un mesaj dur şi pentru Traian Băsescu.
"Şeful Executivului, domnul Victor Ponta a vorbit în numele procurorului general, a explicat de ce a fost schimbat, cum era băsist, cum a făcut dosare politice şi cum domniile lor, nu ştiu exact cine, nu mai ţin băsişti. E inacceptabil Şeful statului nu se lasă mai prejos şi într-un stil caracteristic anunţă, desigur, cu totul disproporţionat intervenţia premierului, dar ţine să ne informeze că a pus mâna pe telefon, l-a sunat pe procurorul general şi, folosind şeful statului, o formulă cu puternică încărcătură simbolică din folclorul politic, i-a spus: nu e bine, domnule procuror general. La fel de inacceptabil. Ponta trebuie să ştie că oricine, nu doar Băsescu, încearecă să intimideze, să influenţeze sau să controleze procurori sau instanţe în România, va avea în mine un adversar la fel de hotărât, la fel de determinat, precum l-a avut Băsescu în toţi aceşti ani", a declarat Crin Antonescu, preleşedintele PNL.