În toate şcolile s-au organizat manifestări dedicate Zilei Mondiale a Educaţiei, care au cuprins momente artistice şi sportive, expoziţii de carte, mese rotunde, vizionări de film şi, chiar, inversări de roluri între elevi şi profesori.
În toate şcolile din Roman au fost organizate vineri, 4 octombrie, activităţi speciale pentru a marca Ziua Mondială a Educaţiei. Una dintre cele mai interesante idei puse în practică cu acest prilej a fost schimbul de roluri. Elevii au trecut la catedră, iar profesorii s-au regăsit din postura de elevi. Profesoara de limba română Ana Maria Băetanu, de la Școala “Mihai Eminescu”, s-a dovedit a fi o elevă model. A avut tema făcută, s-a purtat exemplar în clasă, iar când a ieşit la tablă avea lecţia foarte bine învăţată, aşa că a luat nota 10. Profesoara, Beatrice Croitoru, în celelalte zile ale anului şcolar elevă în clasa a VII-a A, a avut, de asemenea, o zi foarte bună. “Mi-a plăcut foarte mult să joc rolul profesoarei. După ziua de astăzi, chiar îmi doresc să devin profesoară”, a spus Beatrice. “Am organizat această activitate şi în anul şcolar trecut şi a fost foarte bine primită de elevi. Am vrut, cu acest prilej, să aibă o perspectivă şi de cealaltă parte a catedrei, să înţeleagă responsabilitatea şi frumuseţea muncii de educator”, a spus profesoara Ana Maria Băetanu.
Tot de Ziua Educaţiei, elevii clasei a VII-a B au fost invitaţi la film de diriginta lor, profesoara Antonica Dumea. Filmul a fost unul cu mesaj, potrivit acestei zile: “Domnului profesor, cu dragoste!”. “Am ales acest film pentru că mi-am dorit ca elevii să poată înţelege care este rolul educaţiei şi să aprecieze aşa cum se cuvine munca unui profesor”, a spus profesoara Antonica Dumea. Elevii au urmărit filmul cu mult interes şi au recunoscut că ceea ce au văzut le-a dat de gândit. “Cred că, începând de astăzi, o să fim mult mai atenţi la clasă, mai