Dragi prieteni, stimați melomani, întrucît în ultimul an pe scenele cluburilor de hipsteri din București și-au făcut apariția niște trupe noi care sună exact ca-n afară, am hotărît să tratăm subiectul mai serios. Așa că l-am invitat pe cronicarul Mihai Tița să-și dea cu părerea. Azi, Moebius, o trupă de pop-rock psychedelic,din București.

Să te apuci să cînți rock pretențios (trupa asta, Moebius, e cîteodată post-punk revival, alteori post-rock sau psy) e mare lucru pentru țărișoară. Măcar pentru simplul fapt că-mi mai dă și mie de scris – au cam lipsit motivele, după The MOOod și Robin and the Backstabbers.

Am văzut cinci băieți tinerei în seara cînd Decât o Revistă își lansa recentul număr – pe la începutul lui septembrie. Sonorizarea nu i-a ajutat, vocalistul are un accent dubios (sau nereușit, după caz), tobele nu se auzeau cum trebuie, la fel și basul. A doua zi intru acolo unde un meloman își satisface ciocănelu’ și nicovala: canale media. Am găsit numa’ două piese, „G” și „Smiles in bars”, a doua fiind o înregistrare live. Dar îi miros că au ascultat cam tot ce se poate de la Joy Division încoace. Și mi se pare că-și cam gîndesc piesele, spre deosebire de alte trupe care doar vor să prindă la cei pînă-n 20 de ani. Asta nu e o trupă ca The Amsterdams, pe care să meargă berea, sau ca Mono Jacks, care-ți plac fiindcă The Killers ți se par „niște comerciali”.

Moebius ar putea fi degețelul care sparge balonașul indie. Acest indie pronunțat de toate gurile prea leneșe ca să caute sensul cuvîntului. (Toate trupele de la noi sînt indie, frate, nu ți se pare nimic dubios?) Măcar să-ncepem să numim cum trebuie genurile, fiindcă despre Moebius nu mai poți să scrii că-s indie și atît. Tre’ să faci nițel research înainte, dacă ești un blogger sau hater cumsecade. Așa că am încredere în ei că vor lucra la accentul vocalistului și că-și vor căuta un s