Roş-albaştrii orădeni vor disputa astăzi, de la ora 11.00, partida cu Universitatea Craiova în cadrul rundei a 5-a a ligii secunde, Seria a II-a. Va fi primul duel cu "studenţii" din Bănie, dat fiind faptul că în Liga a II-a activează două formaţii universitare craiovene.
Adversara de astăzi este FC Universitatea, formaţia patronată de Adrian Mititelu, care ocupă ultima treaptă a podiumului ligii secunde, Seria a II-a. "Întâlnim echipa de pe locul III, o formaţie de tradiție în fotbalul românesc. Va fi un joc disputat. Trebuie să ne materializăm avantajul terenului propriu", a declarat antrenorul Gheorghe Ghiț, care a pregătit meciul de astăzi având la dispoziţie întreg lotul de jucători, chiar şi pe fundaşul Dorin Mihuț, revenit după o accidentare. "Va fi un meci destul de dificil, având în vedere că ultimele rezultate ale noastre nu au fost cele așteptate. Noi sperăm să facem un joc bun și să luăm toate cele trei puncte. În ultimele jocuri s-a văzut o creștere în organizarea jocului nostru. Oltenii probabil au obiectiv promovarea și au un nume în spate, cel al Universității Craiova, care reprezintă ceva în fotbalul românesc și ei speră să ducă la bun sfârșit acest campionat. Din ce am văzut, am înțeles că sunt foarte arțăgoși și probabil unitatea grupului e atuul lor. Cred, astfel, că va fi un meci destul de greu", susţine, la rândul său, căpitanul de echipă, Florin Lazăr. Preşedintele clubului roş-albastru, Şerban Morcan, este şi el conştient de importanţa jocului de astăzi. "Ne motivează faptul că evoluăm în faţa propriilor suporteri, în faţa unei echipe de tradiţie a fotbalului românesc. Vrem să câştigăm, dar vom vedea după meci cu ce ne alegem, dar eu chiar cred că putem câștiga meciul", susţine diriguitorul clubului orădean. La meciul programat astăzi, de la ora 11.00, pe Stadionul Iuliu Bodola, preţul unui bilet de intrare fiind de 10 lei, dar pens