O ordonanta de urgenta a Guvernului a fost afisata pe site si supusa dezbaterii publice. Apoi, o manuta dibace a introdus un articol care arunca tot audiovizualul in aer. Iar noua prevedere, vizand ridicare imediata a licentelor in caz de insolventa, nu a mai fost supusa niciunei dezbateri. Contrar legii. Si, cu toate acestea, cineva, nume important din Guvern, a trimis actul normativ in noua forma la Monitorul Oficial unde ordonanta urmeaza sa apara. Sau sa nu apara. In functie de uriasul scandal declansat. Ce se ascunde in spatele acestei operatii?
Pentru moment, eu unul nu voi face procese de intentii nimanui. Cu atat mai mult cu cat, chiar pe parcursul acestei zile sau maine-poimaine, ne putem trezi cu o replica simpla. Si anume ca, de fapt, nimeni n-a intentionat sa arunce in aer televiziunile si posturile de radio, ci a fost vorba doar de vreo balbaiala a vreunui obscur functionar guvernamental care a fost degraba corectata, urmand, desigur, ca necunoscutul aflat in culpa sa fie sanctionat. Asa ca ma voi rezuma sa fac un rationament prin reducere la absurd. Nu inainte insa de a insista asupra faptului ca legea trebuie respectata de toti si, mai ales, de guvernati. Daca legea impune o dezbatere publica, atunci dezbaterea publica nu trebuie sub nicio forma ocolita. Cand dezbaterea publica este ocolita in mod viclean sau din tampenia cuiva, actul normativ este neconstitutional. Si, evident, poate afecta intreg Guvernul. Pentru ca o ordonanta de urgenta nu este nici a lui Ponta, nici a ministrului Justitiei, nici a ministrului Finantelor. Documentul este asumat de intregul Executiv.
Si acum sa procedam la un rationament prin rducere la absurd. Sa presupunem ca nenorocitul paragraf este publicat in substanta ordonantei de catre Monitorul Oficial. Sa mai presupunem ca, desi atacata de unii si de altii la CCR, ordonanta este totusi declarata constitutio