TIMIȘOARA. Fântâna cu Pești din Piața Operei a fost reabilitată zilele trecute. Pe lângă faptul că țevile ruginite au fost înlocuite cu altele noi, noaptea obiectivul este scăldat în diferite culori. Lucrarea a fost executată de firma Dinu Instal, care îi aparține liberalului Dumitru Dinulescu. Aceiași societate a dat o mână de ajutor la demolarea Acvariului, la solicitarea primarului Nicolae Robu. Și tot firma Dinu Instal s-a ocupat în urmă cu câteva luni cu demolarea chioșcurilor din vecea piață Iosefin, iar în schimb s-a ales cu fierul rezultat din dezafectarea tonetelor.
Primarul Nicolae Robu a precizat, vineri, că firma Dinu Instal a iluminat Fântâna cu Peşti, în baza unui contract de întreţinere a fântânilor obținut fără licitație. Colaborarea este descrisă de edilul-șef drept interimat până când va intra în vigoare un contract obţinut prin licitaţie.
Robu spune că Dinu Instal este o firmă serioasă.
De când a început să se ocupe de ele deja sunt puse în funcţiune şi cetăţenii văd asta la fântânile din Piaţa Dacia, din parcul din cartierul Soarelui, din Piaţa Victoriei, ultimele două chiar au fost înzestrate cu ceva frumos, cu sisteme de iluminat artistic care sunt apreciate de către cei care ies la plimbare, seara. Firma se ocupă acum cu titlu interimar de fântâni. E serioasă pentru că face treabă, se văd rezultatele. Noi am rămas descoperiţi. Firma care a avut prin contract înainte fântânile, toate fântânile, şi-a bătut joc, de un an de zile, de fântânile oraşului. Totul a ajuns în ultimul hal. Şi colegii mei de partid au dreptul de a avea activităţi comerciale ca orice cetăţean, n-o să fie supuşi la discriminări, nici într-un caz, a spus NicolaeRobu.
În urmă cu o lună, consilierul local Adrian Orza de la PNȚCD atrăgea atenția că în urma curățării fântânilor publice din oraș au dispărut plăcuțele metalice ce aveau inscripţionate anul î