Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Toma: Eco-anarhisti, conform dictionarului, inseamna "oameni care vor sa locuiasca la tara"

Publicat in Ziare.com, vineri 4 octombrie 2013 ·

Organizatia Active Watch a cerut oficial directorului SRI, George Maior, sa explice ce inseamna termenul de "eco-anarhisti" pe care acesta l-a folosit pentru a-i descrie, in fata Comisiei parlamentare de control a SRI, pe activistii care manipuleaza demonstratiile impotriva proiectului Rosia Montana.

"Am cautat in dictionar si la prima mana am constatat ca eco-anarhistii sunt niste persoane care vor sa traiasca la tara", a sustinut presedintele Active watch, Mircea Toma, pentru Ziare.com.

El sustine ca a fost nedumerit atunci cand directorul SRI, George Maior, a folosit termenul in fata Comisiei parlamentare de control al activitatii SRI. "Nu am simtit in acel moment relaxare, chiar daca e practic o lauda, nu o acuza. Si l-am rugat sa ne spuna care sunt entitatile suspecte de eco-anarhism si de ce sunt suspecte sau considerate periculoase".

Seful SRI, despre cazul Rosia Montana: Organizatii eco-extremiste au vrut sa denatureze protestele

El crede ca termenul ambiguu are scopul de a "arunca suspiciunea asupra tuturor celor care vin la demonstratiile impotriva proiectului Rosia Montana". "O persoana publica cu responsabilitati extrem de importante acuza nediscriminatoriu zeci de mii de persoane ca unii dintre ei, nu stim care, sunt suspecti de a fi ceva", crede Mircea Toma.

Pe langa definirea termenului de eco-anarhisti, Active Watch a cerut SRI si directorului sau, George Maior, sa spuna clar despre ce eco-anarhisti e vorba, ce grupari anarhiste a identificat SRI-ul si ce alte activitati periculoase au mai desfasurat acestea in Romania.

"Mama unei prietene sta inchisa in baie pentru ca piata e plina de eco-anarhisti si teroristi.

Il rugam deci pe domnul director Maior sa o salveze pe mama colegei noastre ca sa poata sa iasa din baie si sa-i spuna daca eco-anarhistii nu sunt periculosi p

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum o ora
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 9 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 4 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum o ora
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 3 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum 3 ore
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°