Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Iubesc, la 70 de ani, ca şi la 20, nu mă sperie anii"

Publicat in Tribuna, vineri 4 octombrie 2013 ·

de N. I. DOBRA

04 octombrie 2013 21:29

0 vizualizari

A-A+ Catherine Deneuve a fost una dintre actriţele mele preferate în adolescenţă (referindu-mă la cinematografia franceză) şi-am urmărit-o în destule filme, dacă e să le amintesc doar pe Umbrelele din Cherbourg, Repulsie, Tristana, Sălbaticul, Banii altora, Ultimul metrou, Hotel America, Locul crimei. Acum, la 70 de ani, are rolul principal în filmul "Elle s'en va" de Emmanuelle Bercot. Adevărul e că actriţa "se ţine bine" şi, dacă n-o priveşti de aproape ca să-i vezi ridurile, pare de 40 de ani. Priveşte cu încredere viitorul, fiindcă are o genă bună, mama ei având 102 ani şi locuind singură.

Iată câteva declaraţii dintr-un interviu apărut nu demult în revista Paris Match: "Am ştiut întotdeauna să îmi aleg filmele în care să joc. Este o condiţie esenţială dacă vrei să ai o carieră lungă în această profesiune. Pentru mine meseria n-a fost niciodată pe primul plan. Am avut norocul să beneficiez de multă energie şi am făcut totul pentru a o păstra. La 22 octombrie curent voi împlini 70 de ani, dar mă simt la fel de în formă ca la 20. Nu-mi place cuvântul "bătrâneţe". Mi-am păstrat aceleaşi obiceiuri ca în tinereţe, am aceiaşi prieteni şi încerc să îmbătrânesc cât mai graţios posibil. Am fost o mare fumătoare şi încerc să reduc ţigările, în rest mi-am păstrat tabieturile. Am crescut într-o familie cu patru fete şi aşa am vrut şi eu o familie numeroasă, cu copii, cu nepoţi. Dacă ar trebui acum să aleg între cariera de actriţă şi cea de familistă, cu siguranţă că aş alege-o pe a doua. Nu m-am supărat când am fost criticată pentru un rol sau altul, dar m-am revoltat când jurnaliştii au intervenit în viaţa mea particulară. Aici eu am decis ce e bine şi ce e rău şi am răspuns pentru asta. Pot face orice în filme, dar în viaţă mi-e imposibil să stau multă vreme departe de familie. Viitorul? Sunt pe lin

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă

News.ro acum 2 ore
Agenţia de rating Moody's schimbă perspectiva României la negativă de la stabilă. ”Mediul politic după alegerile parlamentare şi alegerile prezidenţiale anulate de la sfârşitul anului 2024 ar putea, de asemenea, să facă mai dificil pentru guvern să

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 11 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 7 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 12 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 7 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Miting ”EuRo Manifest”, în Piaţa Victoriei: Este momentul să ne facem auziţi şi să arătăm că România este şi va rămâne parte a familiei europene!

News.ro acum 18 minute
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 7 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/18°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°