Erasmus Plus, versiunea actuală şi îmbunătăţită a fostului program de schimburi interuniversitare, se laudă cu un buget sporit. Vorbim despre 14.5 miliarde de euro pentru şapte ani. El se laudă şi cu o capacitate mai mare, potenţială, de schimburi interuniversitare. Iar partea inovativă este că acesta nu se adresează doar studenţilor şi că depăşeşte graniţele UE.
Un program gândit mai bine şi deschis unei mai mari categorii de candidaţi, Erasmus Plus promite că va ameliora mobilitatea celor care vor să-şi amelioreze cunoştinţele. El este numit şi « Erasmus pentru Toţi. »
Acest nou bebeluş al Comisiei Europene regrupează sub o singură umbrelă toate programele preexistente de sport, cultură, educaţie, tineret şi formare profesională. Condiţiile de înscriere la bursele Erasmus au fost cu mult înlesnite, birocratic vorbind şi se aşteaptă deci o participare în consecinţă. Îmbinat cu programele de instruire pe tot parcursul vieţii, noul proiect ar trebui să atragă cu 40% mai mulţi studenţi, fie 4 miliarde de înscrişi aşteptaţi. La fel, acest program « îmbunătăţit » va beneficia în următorii şapte ani de 1.5 miliarde de euro în plus.
O ameliorare substanţială a programului o reprezintă faptul ca Erasmus Plus este deschis, teoretic, şi ţărilor din vecinătatea UE, ceea ce nu era cazul până acum. Concret, tineri din Republica Moldova pot beneficia de aceste schimburi interuniversitare în aceeaşi măsură ca şi cei din UE.
În 23 septembrie, reţeaua de radio paneuropeană EURANET a organizat o dezbatere despre Erasmus Plus la Parlamentul European la Bruxelles. Prezent la dezbatere, comisarul european al educaţiei Androula Vassiliou explică :
« Să ne amintim că tinerii au nevoie de cunoştinţe sporite pentru a avea o viaţă îmbogăţită şi pentru a avea mai multe şanse de a găsi un loc de muncă. Erasmus este programul care le va oferi abilităţile