Abandonat de o parte din apropiaţii săi, care l-au constrâns de altfel să voteze, împotriva convingerilor sale, încrederea în guvernul lui Enrico Letta, pe cale să fie eliminat din Senat – o comisie decizând în 4 octombrie că trebuie scos din drepturile sale – Silvio Berlusconi se îndreaptă spre o inevitabilă părăsire a scenei.

Berlusconi va ieşi deci din arena cu lei în care singur a intrat, cândva, stăpân pe sine şi convins că totul este etern. În viaţă, ca şi în politică, conştientizarea efemerului, a vidului, a trecerii, doare. Şi nu are niciun remediu. Un text foarte bun, semnat de Marcello Sorgi, în "La Stampa". Articol preluat, tradus de Presseurop.eu.

Pentru prima oară în douăzeci de ani, criza politică a fost evitată nu doar datorită sau în ciuda lui Berlusconi, ci în indiferenţa absolută a ceea ce a putut face sau nu Il Cavaliere, prizonier de mai multe zile al unei spirale infernale, care l-a făcut de altfel să-şi schimbe poziţia de mai multe ori. Faptul că l-a capătul unei zile parlamentare agitate, şi într-un fel istoric, liderul grupării de centru-dreapta, aproape stană de piatră, a anunţat că, spre uimirea tuturor, va vota încrederea (în timp ce el însuşi ordonase miniştrilor săi să-şi dea demisia sâmbătă, şi că ceruse cu foarte puţin timp înainte senatorilor săi să voteze neîncrederea), n-a avut nicio influenţă asupra finalului complexei partide de poker care s-a jucat în ultimele zile.

Zarurile erau deja aruncate, încă de când disidenţii din PDL anunţaseră, în noaptea de marţi spre miercuri, că nu vor abandona în niciun caz guvernul, guvern care putea astfel să conteze pe sprijinul unui număr suficient de mare de parlamentari pentru a-şi asigura o nouă majoritate la Palazzo Madama [sediul Senatului italian].

Astfel, cel care a fost mult timp simbolul celei de A Doua Republici [cadrul instituţional născut după valul anchetei an