Dialog cu directorul medical al Institutului Naţional de Gerontologie şi Geriatrie "Ana Aslan", conf. dr. Gabriel Prada

Se spune, adesea, că nimic nu este mai trist ca bătrâneţea... Dacă am recunoaşte însă că începem să îmbătrânim încă din clipa în care ne naştem, comentariile pe această temă ar deveni, pur şi simplu, un set de culegeri de natură filosofică. Dar noi ne îndârjim să trăim într-un elan de optimism şi dorinţă de speranţă, chiar şi pe timp de criză economică severă! Şi cu toate acestea, problemele înlăturării suferinţelor vârstei a treia şi ale prelungirii vieţii par a fi, adesea, străjuite de redute imbatabile. Adică imposibil sau dificil de rezolvat. Nu cumva şi din cauza faptului că Sănătatea - ca şi Învăţământul! - sunt păgubite de ceea ce se cheamă cheltuieli bugetare majore necesare funcţionării unui stat democratic şi social? Cert este că, fără Educaţie şi Sănătate, un popor se poate prăbuşi iremediabil. Deocamdată, nu ne-am propus să investigăm această stare de lucruri - în cădere spectaculoasă - ci să înţelegem dacă nu cumva ne aflăm în faţa unui paradox: acela de a ne situa printre ultimii cetăţeni din Europa, puternic afectaţi de maladii pe care nu le putem trata din cauza costurilor exagerate, şi - cu toate că suntem proprietarii primului Institut de Gerontologie şi Geriatrie din lume ! - simţim neglijenţa statului de a se implica în prevenţia şi tratarea afecţiunile caractersitice bătrâneţii.

Trebuie precizat că Institutul de Gerontologie şi Geriatrie, fondat în 1952, a devenit Institut Naţional în 1974, iar în 1992 i s-a atribuit numele de Ana Aslan, intrând în subordinea Ministerului Sănătăţii.

Nu putem vorbi însă despre Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie fără a sublinia, pentru cititorii noştri că, în urmă cu mai bine de şase decenii, primea recunoaştere ştiinţifică şi faimă internaţională, graţie do