Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Stan dă asigurări că: La 15 noiembrie, se pun în funcţiune centralele termice proprii în Târgovişte

Publicat in Ziar Dambovita, vineri 4 octombrie 2013 ·

Previziunile meteorologilor s-au adeverit. Frigul a pus stăpânire peste România. Şi la Târgoviste, temperaturile au coborât simţitor. Meteorologii spun că nu scăpam de valul de frig. Până pe 5 octombrie, vremea se va menţine deosebit de rece în cea mai mare parte a ţării, cu valori termice care vor fi şi cu 15 grade mai mici decât cele normale pentru prima decadă a lunii octombrie. Iarna bate însă la uşă, iar până în acest moment şcolile şi grădiniţele din târgovişte nu au căldură. Ca să nu se mai confrunte cu spectrul sistării apei calde şi cu cel al frigului pe timp de iarnă, Consiliul Local Târgovişte a fost nevoit să implementeze o soluţie pe termen lung, şi anume dotarea cu centrale termice proprii a 49 de obiective, respectiv unităţi de învăţământ, instituţii pu-blice locale, locuinţe sociale şi blocuri ANL. Liderul grupului PSD din Consiliul Local Municipal, Cristian Stan, a dat asigurări că şcolile şi grădiniţele din municipiul Târgovişte, dar şi instituţiile publice din subordinea municipalităţii, locuinţele sociale şi ANL, vor avea căldură până la sfârşitul lunii noiembrie: “Având în vedere apropierea rapidă a sezonului rece, ţin să fac menţiunea că, în calitate de consilier local, am luat măsurile necesare în vederea asigurării agentului termic la toate şcolile şi grădiniţele din municipiul Târgovişte, precum şi la instituţiile publice din subordinea municipalităţii, locuinţele sociale şi ANL. Astfel, Consiliul Local a aprobat studiile de fe-zabilitate actualizate şi indicatorii teh-nico-economici în vederea dotării cu centrale termice proprii a 49 de obiective, respectiv unităţi de învăţământ, instituţii publice locale, locuinţe sociale şi blocuri ANL. Valoarea investiţei este de aproximativ 3,5 milioane de euro, iar executanţii trebuie să suporte întreaga cheltuială din bugetul propriu, urmând ca încasarea să se facă în cursul anului viitor. Lucrarea tre

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum o ora
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 53 minute
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 7 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 4 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 6 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 5 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Video Liderul PSD care recunoaște că i-a dat voturi lui Simion în primul tur al prezidențialelor: „Ascultăm și nu judecăm”

Adevarul acum 3 ore
Într-un videoclip publicat pe TikTok, liderul local Alfred Simionis, admite în fața președintelui PSD, Marcel Ciolacu, că partidul i-ar fi dat voturi șefului AUR, George Simion, la primul tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat pe 24 noiembrie. 

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum o ora
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Vremea

București
acum

vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
mar.

3°/10°
Timisoara
acum

-2°
vin.

-1°/6°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°